Muzeul Național Bran va fi deschis din septembrie într-o pensiune din centrul localității. Cum s-a ajuns aici

Comentează
Castelul Bran prelungeşte programul de vizitare în weekend. Castelul Bran

Muzeul Național Bran va fi deschis din septembrie, într-o pensiune din centrul localității, după ce contractul de închiriere al spașiului actual a expirat. Muzeul rămâne în apropierea casteluluiiar exponatele vor fi bine păstrate, susține directorul instituției. Soluția a fost gândită pentru trei ani, iar între timp, primăria localității încearcă să cedeze actual sediu din centrul orașului și să se mute într-o altă locație.

Muzeul Național Bran va fi deschis, din septembrie, într-o pensiune din centrul localității. S-a ajuns aici după ce contractul contractul dintre Ministerul Culturii şi proprietarii Castelului Bran pentru clădirea Muzeului Vămii Medievale a expirat în luna mai.

”Pensiunea în care s-a mutat Muzeul Naţional Bran are un spaţiu mult mai generos decât vechiul spaţiu, iar acum lucrăm la amenajarea expoziţiei permanente. Clădirea a fost închiriată pentru o perioadă de trei ani. După aceea, vom vedea. Oricum, există spaţiu suficient pentru cele peste 8.000 de piese ale Muzeului Naţional Bran. Am dori să amenajăm şi nişte spaţii pentru specialiştii în domeniu şi pentru studenţii care doresc să realizeze o serie de studii. Vom vedea peste trei ani dacă se va găsi o altă soluţie sau vom rămâne în continuare în acest spaţiu. Am dori ca luna viitoare să redeschidem Muzeul Naţional Bran pentru vizitatori'', a declarat, pentru AGERPRES, directorul Muzeului Naţional Bran, Mihai Gorgoi.

Muzeul ar putea ajunge în locul Primăriei

Cu toate acestea, administraţia locală încearcă să reabiliteze o clădire mai veche din zonă în care să se mute Primăria, iar în locul instituţiei, care se află lângă intrarea în Castelul Bran, să se mute Muzeul Naţional Bran, arată viceprimarul comunei Bran, Nicolae Nilă.

''Noi dorim să reabilităm o clădire din Bran cu fonduri europene, în care să mutăm primăria, dar proiectul a fost respins. Fonduri pentru construirea unui spaţiu nou pentru Muzeul Naţional Bran nu avem. Deocamdată s-a găsit această soluţie provizorie prin mutarea într-o pensiune, care este în zona Parcului Central, aproape de Castelul Bran'', a afirmat viceprimarul.

Castelul se extinde în vechiul spațiu

Spaţiul în care a funcţionat Muzeul Naţional Bran va deveni parte integrantă a activităţilor care se desfăşoară la castel, susține purtătorul de cuvânt al Castelului Bran, Bogdana Balmuş.

''Cel mai probabil, reamenajarea şi reabilitarea spaţiului va începe anul viitor având în vedere că trebuie aprobate mai multe documente în acest sens. Acesta nu va primi altă destinaţie, ci va fi parte integrantă a activităţilor care se desfăşoară la Castelul Bran, contribuind la îmbunătăţirea serviciilor pe care le oferim vizitatorilor. Va fi un spaţiu de recreere pentru ghizii externi, un spaţiu pentru mama şi copilul, ateliere pentru activităţi creative, săli de conferinţă etc. De asemenea, va fi reamenajat traseul dintre Castel şi acest spaţiu. Va fi o investiţie serioasă care se va face, aşa cum s-a întâmplat cu toate investiţiile făcute până acum la Castelul Bran, prin efortul propriu. În niciun caz această clădire nu va căpăta o altă destinaţie. Acum, clădirea este păzită şi întreţinută pentru a nu se degrada'', a menţionat purtătorul de cuvânt.

Insula Samos din Grecia, locul unde s-a născut Pitagora și unde se află cel mai mare kouros din Europa

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
17:12
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
MONDEN
Oana Tomoiaga
16:41
Tragedie la nunta Oanei Tomoiagă, concurentă la Asia Express. Un invitat a murit la petrecerea cu 1000 de oameni
Alina Pușcău - concurentă Asia Express
16:12
De ce nu se tratează Alina Pușcău de cancer în România. „Sunt revoltată. Nu vorbești așa cu oamenii, nu?”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
17:13
Mesaj RO-Alert trimis în 4 județe din cauza dronelor: cetățenii sunt sfătuiți să se adăpostească și să rămână în case
17:01
5 știri by Libertatea - Educație: nepotisme și favoruri la un liceu de top, inspectori numiți politic și elevi fără manuale
16:56
Poți închiria un apartament cu 30 de euro și o casă întreagă cu doar 60. Stațiunea montană la 2 ore de România unde berea e ieftină și se mănâncă pe bani puțini
16:44
Arhipelagul format din 99 de insule unde ritmul vieții încetinește. Vegetația tropicală și apele în nuanțe intense de albastru și verde cuceresc turiștii
TRENDING
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
o mulțime densă de oameni participând la un concert sau un festival, aflată într-un spațiu larg și întunecat. Atmosfera vizuală este dominată de o rețea complexă, dinamică și foarte intensă de raze luminoase și lasere care se intersectează deasupra publicului.
16:18
Unul dintre cele mai bune cluburi de noapte din Europa este la un zbor de mai puțin de o oră distanță față de România. Cum arată clasamentul complet
patru fete tinere imbracate in costume de baie colorate, pe plaja, vazute de la spate, iesind din mare
15:17
Agențiile de turism deja lansează oferte pentru vara anului 2027. Printre cele mai populare destinații: Albania, Grecia și Spania
Un bărbat cu rucsac în spate, văzut din spate pe peronul unei stații de metrou, în timp ce prin fața lui trece un tren în viteză.
15:08
Românii fac naveta 53 de minute, dar cine sunt „super navetiștii Europei”
Saci cu cartofi şi ceapă într-o piaţă
15:07
Pregătirea cămării pentru iarnă: 5 pași pentru a păstra legumele proaspete mai mult timp
Două perechi de chiloți, una descompusa și murdară și una intacta, albă, așezate pe iarba verde, o lopată între ele
14:16
1.000 de oameni au îngropat peste 2.000 de perechi de chiloți în pământ. Ce au descoperit după două luni
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Fotografie cu caracter ilustrativ
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!