Familia se întorcea în această după-amiază de la parastasul mamei şoferului, care a avut loc la o biserică din localitatea Borca. La un moment dat însă, autoturismul condus de bărbatul de 53 de ani a intrat pe contrasens şi s-a izbit violent de un autoturism parcat regulamentar pe marginea drumului.
În urma impactului, şoferul a murit pe loc, iar sora şi cumnatul lui, aflaţi în autoturism au decedat în ambulanţe, în drum spre spital. Poliţiştii veniţi la faţa locului au demarat o anchetă şi încearcă să afle acum motivul pentru care conducătorul auto a scăpat autoturismul de sub control.