Kirill Dmitriev, șeful negocierilor din partea Rusiei în conflictul cu Ucraina, a fost surprins în Miami, SUA, în timp ce se bucura de o sesiune de surfing.

Totul a avut loc în contextul în care Rusia a intensificat atacurile asupra Ucrainei, inclusiv asupra unor ținte civile, folosind 2.100 de drone, 800 de bombe aeriene și 94 de rachete în săptămâna ce a precedat data de 28 decembrie.

Dmitriev este șeful Fondului Rus de Investiții Directe și un apropiat al președintelui Vladimir Putin.

El a fost văzut în Miami pe o ambarcațiune, practicând surfing și postând imagini pe rețeaua socială «X», interzisă în Rusia. Fotografiile erau însoțite de descrierea „Miami Spirit”.

Aceasta a generat controverse majore, având în vedere situația tensionată din Ucraina.

În același timp, Donald Trump și Volodimir Zelenski au organizat o conferință de presă comună, imediat după întâlnirea pe care cei doi președinți au avut-o la Mar-a-Lago.

Cei doi au subliniat progresele semnificative pe care le-au făcut în urma discuțiilor, iar liderul de la Washington a spus chiar că războiul s-ar putea încheia „în câteva săptămâni”.

Dmitriev, născut în Kiev și absolvent al Universității Stanford din SUA, a avut mai multe întâlniri recente cu oficiali americani pentru discuții despre conflictul ruso-ucrainean.

Pe 22 decembrie, acesta a descris întâlnirile ca fiind „constructive”, anunțând, pe aceeași platformă, că următoarea rundă de negocieri ar urma să aibă loc la Moscova.

În Ucraina, atacurile rusești au continuat fără oprire. Pe 27 decembrie 2025, un proiectil rusesc a lovit o clădire rezidențială din Kiev, provocând pagube semnificative. Acțiunile militare au inclus atacuri masive asupra orașelor și satelor din Ucraina, alimentând tensiuni și dificultăți pentru populația civilă.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.