Nicușor Dan a promulgat legea care șterge anumite datorii de TVA. Contribuabilii vizați și ce bani pot recupera

 1 comentariu

Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat o lege care aduce corecturi importante în regimul TVA, eliminând o inechitate ce a afectat contribuabilii cărora li s-a anulat codul de TVA. Măsura vizează anularea obligaţiilor fiscale stabilite retroactiv, inclusiv a dobânzilor şi penalităţilor, pentru cazurile în care TVA nu a fost facturată sau colectată. Potrivit presidency.ro, această iniţiativă urmăreşte să ofere un tratament fiscal mai echitabil şi previzibil.

Ajutor pentru companiile care s-au confruntat cu obligaţii fiscale exagerate

Nicuşor Dan a explicat că legea vine să ajute companiile care s-au confruntat cu obligaţii fiscale exagerate pentru perioade fiscale trecute.

„Am promulgat o lege importantă care corectează o inechitate produsă în aplicarea regimului TVA şi vine în sprijinul contribuabililor afectaţi. Prima situaţie pe care legea o îndreaptă este cea a contribuabililor cărora le-a fost anulat codul de TVA şi care, deşi nu au facturat distinct şi nu au colectat TVA de la clienţi, s-au confruntat ulterior cu stabilirea retroactivă, prin decizii de impunere, a unor obligaţii de TVA, la care s-au adăugat dobânzi şi penalităţi”, a scris preşedintele pe X.

 

Legea nu reprezintă o anulare generală şi necondiţionată a obligaţiilor de TVA

„Legea nu se aplică operaţiunilor pentru care contribuabilul a înscris distinct TVA în facturi sau în documente echivalente ori a colectat, integral sau parţial, taxa de la beneficiari. Acolo unde TVA a fost facturată distinct sau efectiv colectată de la clienţi, obligaţia fiscală rămâne”, a precizat Nicuşor Dan.

În plus, măsura se va aplica din oficiu de către administraţia fiscală, iar contribuabilii care au plătit deja sumele stabilite prin decizii de impunere vor avea posibilitatea să solicite rambursarea acestora. „Astfel, măsura produce efecte şi pentru cei care au executat deja obligaţiile stabilite de administraţia fiscală, evitând ca aceştia să fie dezavantajaţi faţă de contribuabilii ale căror obligaţii nu au fost încă stinse”, a explicat şeful statului.

Peste 2.000 de firme se află în această situație

Potrivit Profit.ro, legea anulează datorii de aproximativ 45 de milioane de lei reprezentând diferențe de TVA și obligații accesorii pentru circa 2.200 - 2.300 de firme cu codul de TVA anulat sau suspendat în trecut. Măsura acoperă perioadele fiscale cuprinse între 1 ianuarie 2019 și data intrării în vigoare a legii, vizând companii care au făcut tranzacții cu alte aproximativ 10.000 de firme, dar exclude strict societățile care au colectat efectiv TVA.

Contribuabilii vizați vor fi înștiințați direct printr-o decizie a autorităților, iar cei care au achitat deja aceste sume pot solicita restituirea banilor.

ANAF are la dispoziție 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii pentru a aproba procedura de aplicare

Actul normativ elimină consecinţele financiare disproporţionate pentru întreprinderile vizate, lăsând mai multe resurse la dispoziţia acestora pentru activitatea lor. „Este o măsură care urmăreşte un tratament fiscal mai echitabil şi mai predictibil, fără a exonera de la plată TVA care a fost efectiv facturată distinct sau colectată de la beneficiari”, a mai spus preşedintele.

ANAF are la dispoziţie 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii pentru a aproba procedura de aplicare. „Un sistem fiscal echitabil presupune atât respectarea obligaţiilor de către contribuabili, cât şi capacitatea statului de a corecta situaţiile în care aplicarea regulilor fiscale produce efecte disproporționate”, a concluzionat Nicuşor Dan.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    MarCo58 25.08.2026, 18:26

    ....Bolojan stie ca trebuie sa dea banii inapoi?

ALTE ȘTIRI
Mihai Chirica
AnalizăExclusiv
12:30
Dosarul „Păcura”: Cum s-a ales Mihai Chirica cu urmărire penală și sechestru pe avere. Totul a început cu o donație către Republica Moldova
O femeie umple un pahar de apă la robinetul chiuvetei din bucătărie
11:18
Cât costă un metru cub de apă în România. Orașul în care plătești de peste două ori mai mult
MONDEN
Bella Santiago, alături de soțul ei Nicu Grigore
ExclusivInterviu
12:51
Bella Santiago și soțul ei, Nicu Grigore, dezvăluiri savuroase despre viața de cuplu: „Când ne certăm zici că joacă România-Filipine”
Adrian Mutu și Vladimir Dembinski, producătorul Survivor România de la Antena 1 | sursa foto: gsp.ro
12:19
Primul nume mare de la Survivor România 2027. Cine e vedeta care negociază în secret cu Antena 1: „S-au înțeles”
POLITIC
Ilie Bolojan transmite că țintele de deficit și limitarea cheltuielilor statului sunt linii roșii în negocierile cu premierul desemnat Luca Niculescu. Foto: Hepta
11:51
Ilie Bolojan, condiții pentru noul guvern condus de Luca Niculescu: „Țintele de deficit nu sunt negociabile, iar cheltuielile statului nu trebuie să crească”
Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, începe joi, 8 octombrie, o serie de consultări cu partidele parlamentare pentru formarea noului Guvern și stabilirea programului de guvernare. Sursă foto: Profimedia Images
LiveText
09:12
Au început negocierile pentru formarea noului Guvern. Luca Niculescu, după discuțiile cu PSD: Prioriățile sunt rectificarea bugetară, bugetul pe 2027 și traiectoria fiscală
Ultimele știri
13:16
Un șofer polonez de 26 de ani a rămas fără BMW-ul nou-nouț de 320.000 de lei la vama Sculeni
13:15
Condițiile impuse de PSD pentru a vota Guvernul Luca Niculescu. Memorandum pentru necreșterea taxelor în 2027, indexarea pensiilor și reforma administrativă - Surse PSD
13:09
Ema Viziru, primele declarații după ce a fost eliminată de la MasterChef: „Pe unii nu vreau să-i mai văd nici în poze”
13:04
A dat peste 100.000 de euro pe un Porsche electric, dar volanul se regla cu mâna. După 5 ani, a primit despăgubiri de 18 ori mai mari decât alții: „Era să mor de râs”
TRENDING
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
11:08
Valul de COVID-19 aduce simptome digestive și complicații de sezon. Atenție la capcana testelor ieftine comandate online!
06:17
Gigantul european Girteka a înmatriculat primul camion în România și oferă salarii de până la 3.500 de euro pentru șoferii români
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Femeie din SUA de 100 ani cu o coca cola în mână
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hot dog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
O turistă cu bagaje care priveşte apusul de soare pe fereastra unui aeroport. Imagine cu caracter reprezentativ.
7 oct.
Turismul din Europa va crește cu 3,1% pana la finalul anului 2026, depășind ritmul economiei generale. Ce au anunțat experții la summitul mondial din Malta
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Imagine cu sigla Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ)
10:28
ÎCCJ decide joi, după șase amânări, dacă obligă Guvernul să plătească restanțe salariale de aproape 5 miliarde de lei pentru magistrați
Cristela Georgescu intră în sediul DIICOT - octombrie 2026
09:27
Cristela Georgescu a ajuns, pentru a treia zi consecutiv, la audieri la DIICOT, în dosarul în care Călin Georgescu e acuzat de înşelăciune continuă
Giigi Nețoiu
07:49
Gigi Nețoiu se revoltă după amenzi de 160.000 de lei la ferma sa Black Angus de 6 milioane de euro: „Cu ce deranjează vacile Apele Române?”
Patru copii și un ghiozdan rupt. Sursa foto: Vlad Chirea
Reportaj
06:55
Patru copii și un ghiozdan rupt. De ce școala și grădinița sunt un lux pentru Carina, Esmeralda, Bianca și Damian, crescuți de o mamă singură, într-un sat din Covasna
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește