Cuprins:
Nicușor Dan vorbește de cenzura românilor și de materiale neasumate în online
Primarul din București, Nicușor Dan, critică instituţiile statului responsabile de reglementarea campaniei electorale, acuzându-le de „rea-credinţă şi incompetenţă”.
Într-o conferință de presă, el a subliniat două aspecte îngrijorătoare: cenzura cetăţenilor și materiale neasumate în mediul online.
„Suntem la o săptămână de campanie electorală şi, din păcate, autorităţile statului care gestionează campania electorală dau dovadă şi de incompetenţă, şi de rea-credinţă. Pe de o parte, există o formă de cenzură la adresa cetăţenilor simpli care pur şi simplu fac postări fără să promoveze, fără să pună bani, care sprijină pe un candidat sau altul şi foarte mulţi dintre susţinătorii mei au fost penalizaţi pentru asta”, a afirmat Nicuşor Dan.
În context, candidatul independent la alegerile prezidențiale mai spune că există numeroase materiale plătite care fac campanie negativă împotriva sa şi a altor candidaţi.
Dan compară situaţia actuală cu cea din noiembrie 2024, când materiale neasumate l-au sprijinit pe Călin Georgescu
Nicuşor Dan compară situaţia actuală cu cea din noiembrie 2024, când materiale neasumate au sprijinit candidatura lui Călin Georgescu. El afirmă că autorităţile nu au nicio reacţie faţă de această situaţie.
„Pe de altă parte, în spaţiul online sunt mii de materiale foto sau video neasumate şi care sunt plătite şi circulă făcând campanie împotriva mea, dar probabil că şi împotriva altor candidaţi. Exact ceea ce s-a întâmplat în noiembrie 2024, materiale neasumate care l-au sprijinit atunci pe Călin Georgescu, exact aşa se întâmplă şi acum fără ca autorităţile statului să aibă vreo reacţie. Exact pentru lucrurile pentru care trebuiau să fie pregătite nu sunt pregătite în momentul acesta”, a mai spus Dan.
Candidatul independent atrage atenţia asupra utilizării inteligenţei artificiale pentru crearea de imagini şi filme în campania electorală. El subliniază importanţa asumării acestor materiale, conform legii electorale.
Dan acuză Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) de incompetenţă sau rea-credinţă în gestionarea situaţiei.
El solicită AEP să ia măsuri pentru a asigura o competiţie echilibrată între candidaţi şi pentru a evita promovarea masivă de materiale online neasumate, motiv pentru care alegerile din 2024 au fost anulate în România.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_cd3abac93b269907d5f731966a7486a8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_79b2ff1c15d910254838eb263e57929a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4ca81db85499ed11ecc3a194044b240b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_24bdf0caf06904a5e008ffb1206d9d48.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f123ff0b3e6e9fa134344f2facff75c1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b06936b2abe7063ec27341c6600c3e0f.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_e5e556401398d57918bfd3bb3b6d08c9.gif)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_9c94d0139af0bfc4b01f998780ea8e7c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_4d6835ea95c163693f1c4d29f0f2fe6d.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_f90a94ba1c290d21500eb18aa8c2105d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_470dcc65778cc5b50b804af164a65502.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_d907f9232c014b7c23fefd5fe2d44f7c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_58ef3bf9a644a46cb395c45ab83c1c3e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_c3c41575d51e877e31ea04b374319768.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_4d8ed27ab810754cac742413182e308c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_b459a5024b329b93794260d362d5ecf7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_cdc405878774fb05c48bf5542371db33.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_b3389d9d2cf2b469e6ab46aff3ef60c3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_5dacf3edf24b1d45ec6ef615b0e55810.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_fc8c789f3cd323330958560ddea2fb92.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_9f8970f1a8c7177e57e38272ab07645b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_47ec807809b5395ddab1c5af42f61fe4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_c3889288846ce950beb2663ddb91ed8d.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_c9646ad6c2d5657ee18465e364b372ab.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/04/nicusor-dan-acuzatii-autoritati-stat-campanie-e1744456679708.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_d81c3597ecdaac73f866c9b64aed8cf0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_bdb810699500a0018f6ec4889b293ff3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/ploaie-si-grindina-vreme-meteo.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/dragos-argesanu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/denis-hanganu-anghel-damian-tatutu-serial-pro-tv-voyo.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/cornel-ilie-vunk.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_9af3b6ea8be7445f42b123e7a78fab31.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_85c7f8009f659ab568ff10847468c5b5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_e4919706ecd771b5d1767e84e9c68c5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_b16d8f56b7dd8450b9c3c37d03345cb9.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/new-project-5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/ilie-bolojan-4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/plata-pos-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/pasi.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/cabina-telefonica.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/micul-caine-fluture-pe-nume-lazare-intra-in-cartea-recordurilor--foto-facebook.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/burete-de-vase.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cand-e-bine-sa-te-speli-pe-dinti.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/visezi-logodna.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/bonsai-ingrijire.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/curiozitati-despre-europa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/protest-10-august-2018-foto-vlad-chirea-42-copy.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/utilajele-de-la-drdp-brasov-deszapezesc-transfagarasaul--imagine-cu-caracter-ilustativ--foto-captura-video.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/mircea-abrudean-pnl-e1778505976699.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/lidl-supermarket.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/consiliul-concurentei-banner-cladire.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/motiune-de-cenzura-guvernul-bolojan-5-mai-2026-6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/ilie-bolojan-in-parlament-.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/george-simion-protest-aur.jpg)
Abel1974 12.04.2025, 18:26
Autoritățile sunt incompetente în primul rând față de noi alegătorii,pe tine nu te-au pus să prezinți sursele tale de bani pentru campania electorală,eu am impresia că tu vrei să deviezi acest subiect pentru a te acoperi pe tine,oricum nu te duce capul pe tine sunt alții care îți scriu discursurile .
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.