Potrivit publicației locale Monitorul de Suceava, Marius M., în vârstă de 48 de ani, a fost condamnat în trecut pentru viol în formă continuată comis asupra fiicei sale vitrege, în vârstă de 14 ani. Totul s-a petrecut în urmă cu aproape 8 ani, în vara lui 2013, când fiica soției sale, provenită din altă relație, și-a petrecut vacanța de vară la Frumosu, în casa lui Marius Matei.

Potrivit procurorilor, „în intervalul august – 16 septembrie 2013, prin constrângere fizică şi morală, inculpatul M. Marius a întreţinut cu fiica sa vitregă, în vârstă de 14 ani, trei raporturi sexuale normale, două dintre acestea având loc în prezenţa copiilor săi minori în vârstă de 6 ani, respectiv 7 ani.” Tânăra suferea de un handicap fizic și mental.

Pentru aceste fapte, bărbatul a fost arestat preventiv la începutul lui noiembrie 2013, nu a recunoscut fapta, dar a fost condamnat la opt ani de închisoare, din care a executat 5 ani și 9 luni, fiind liberat condiționat.

Plasat sub control judiciar

La o zi după ce a fost reținut marți de poliție pentru bătaia administrată copilului său, bărbatul a ieșit din arest, fiind plasat sub control judiciar. Familia acestuia a fost mutată într-un centru de protecție a victimelor.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.