Migranții au declarat polițiștilor că la destinaţia finală urmau să le plătească, fiecare, celor două călăuze, câte 6.000 de euro de persoană. Poliţiştii de frontieră ai Sectorului Sviniţa au declanşat în noaptea de miercuri spre joi o acţiune specifică pe linia combaterii migraţiei ilegale în zona de competenţă. Astfel, pe drumul naţional care face legătura între localităţile Sviniţa şi Berzasca au fost observate două autoturisme care staţionau pe marginea drumului şi în care se aflau mai multe persoane. Având suspiciuni cu privire scopul prezenţei în zonă, poliţiştii de frontieră s-au apropiat de cele două autovehicule pentru a legitima persoanele din interior, moment în care şoferii au demarat în trombă spre localitatea Berzasca.

Poliţiştii de frontieră au pornit în urmărirea lor, solicitând sprijinul colegilor de la Sectorul PF Berzasca, reuşindu-se oprirea autoturismelor urmărite, pe raza localităţii Cozla. În maşini se mai aflau doar şoferii, doi cetăţeni români M.G., în vârstă de 22 ani şi T.A., în vârstă de 33 ani, cu domiciliul pe raza judeţului Caraş – Severin. Imediat s-a procedat la cercetarea zonei, iar în scurt timp, cu ajutorul câinelui de urmă, au fost descoperite la malul fluviului Dunărea, precum şi în vegetaţia de la marginea drumului, nouă persoane.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că cele nouă persoane sunt cetăţeni turci, grupul fiind format din opt bărbaţi cu vârste cuprinse între 18 şi 45 de ani şi un minor în vârstă de 13 ani. Cetăţenii turci au declarat că au intrat legal în Serbia de unde şi-au continuat călătoria spre frontiera româno – sârbă. Adulţii au mai declarat că au apelat la sprijinul unui cetăţean sârb, care s-a oferit să-i ajute să treacă ilegal Dunărea din Serbia în România, cu o barcă. Cetăţenii turci intenţionau să ajungă în Germania unde urmau să plătească suma de 6.000 de euro/persoană, potrivit Poliției  de Frontieră, citață de Agerpres.

Citește și

Avocat politizat. Multe state din Europa mizează pentru această funcție pe experți. România merge din nou pe politic: lui Victor Ciorbea îi urmează Renate Weber

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.