Noul Cod Penal are 21 de articole neconstituționale. Analiza Parchetului General. Procurorii cer sesizarea Curții Constituționale

Printre articolele contestate se află cele privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, condiţiile eliberării condiţionate în cazul pedepsei închisorii, confiscarea extinsă, termenele de prescripţie a răspunderii penale, traficul de influenţă, abuzul în serviciu şi constituirea unui grup infracţional organizat. În ceea ce priveşte modificările aduse articolului privind abuzul în serviciu, Parchetul General consideră că acestea încalcă Convenţia Naţiunilor Unite, iar actuala formă restrânge nepermis de mult domeniul de aplicabilitate a infracţiunii, arată DIGI24.

Parchetul General precizează că analiza sintetizează observaţiile primite de la unităţile şi structurile specializate de parchet din Ministerului Public. Mai mult, parlamentarii nu au ținut seama deloc de opiniile de specialitate ale judecătorilor și procurorilor, inclusiv a celor din Consiliul Superior al Magistraturii..

„Având în vedere modul în care au fost adoptate o serie de modificări ale Codului penal şi Codului de procedură penală, fără a fi luate în considerare observaţiile şi propunerile formulate de către Consiliul Superior al Magistraturii şi asociaţiile profesionale ale judecătorilor şi procurorilor, fără a exista o consultare şi o colaborare reală cu instituţiile judiciare învestite cu aplicarea legislaţiei penale, analiza realizată în cadrul Ministerului Public a fost înaintată subiecţilor cu drept de sesizare a Curţii Constituţionale”, arată Parchetul General.

Care sunt articolele neconstituționale

Astfel, Parchetul General consideră că ar trebui sesizată Curtea Constituţională asupra următoarelor articole: Articolul 5 – Aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei, Articolul 16 – Vinovăţia, Articolul 17- Săvârşirea infracţiunii comisive prin omisiune, Articolul 39 – Pedeapsa principală în caz de concurs de infracţiuni, Articolul 64 – Executarea pedepsei amenzii prin prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii, Articolul 75 – Circumstanţe atenuante, Articolul 96 – Revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, Articolul 100 – Condiţiile liberării condiţionate în cazul pedepsei închisorii, Articolul 121 : Confiscarea extinsă, Articolul art. 154 -Termenele de prescripţie a răspunderii penale, Articolul art. 155 – Întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale, Articolul art. 159 – Acordul de mediere, Articolul 173 – Legea penală, Articolul 175 – Funcţionar public, Articolul 189 – Omorul calificat, Articolul 269 – Favorizarea făptuitorului, Articolul 273 – Mărturia mincinoasă, Articolul 277 – Compromiterea intereselor justiţiei, Articolul 291 – Traficul de influenţă, Articolul 297 – Abuzul în serviciu, Articolul 367- Constituirea unui grup infracţional organizat.

Astfel, în privinţa Articolului 75 – Circumstanţe atenuante, Parchetul General consideră că textul nu este inaplicabil în ipoteza în care acoperirea prejudiciului are loc după pronunţarea sentinţei, până la rămânerea definitivă a acesteia. În acest interval, prima instanţa nu mai poate reveni asupra propriei soluţii.

În privinţa Articolului 175 – Funcţionar public, Parchetul spune că abrogarea alin. 2 dezincriminează parţial acele fapte care sunt prevăzute ca infracţiuni de corupţie şi de serviciu când sunt comise de către un funcţionar public sau faţă de un astfel de funcţionar. „Sfera noţiunii de funcţionar a fost stabilită, în art. 172 alin. (1) şi (2), în conformitate cu reglementările internaţionale la care România este parte. Dezincriminarea faptelor comise de către sau faţă de persoanele prevăzute la alin. (2) contravine, spre exemplu, obligaţiilor rezultând din Capitolul III al Convenţiei Naţiunilor Unite împotriva Corupţiei, prin raportare la definiţia agentului public din art. 2 al Convenţiei. Abrogarea lasă fără suport şi, ca atare, cu conţinut imposibil de stabilit, dispoziţiile art. 178 şi incriminările din art. 259, art. 289, art. 308 şi art. 317 din Codul penal”, afimă Ministerul Public.

De asemenea, Ministerul public spune că Articolul 269 – Favorizarea făptuitorului este inaplicabil, la alineatul 4, prin caracterul general al formulării: Sunt indicate, fără nicio circumstanţiere, activităţi care au caracter legal şi a căror desfăşurare în condiţii de legalitate în nicio situaţie nu ar putea constitui nici infracţiunea de favorizare a făptuitorului, nici vreo altă infracţiune.

În ceea ce priveşte Articolul 273 – Mărturia mincinoasă, Parchetul spune că niciuna dintre ipotezele enumerate în text nu constituie, nici de lege lata, infracţiunea de mărturie mincinoasă: „Legiferarea prin inventarierea unor situaţii particulare fără vreo semnificaţie juridică proprie este contrară normelor de tehnică legislativă. Astfel, alineatul nou introdus nu are în realitate un conţinut normativ propriu: condiţiile de incriminare din alin. (1), precum şi aplicarea dispoziţiilor părţii generale a codului duc neechivoc la concluzia că faptele enumerate în alin. (4) nu constituie infracţiunea de mărturie mincinoasă. Norma nou introdusă ar avea sens numai în măsura în care ar deroga de la cea incriminatorie: dacă ar prevedea anume situaţii în care, în lipsa normei derogatorii, fapta ar putea fi pedepsită ca mărturie mincinoasă (aşa cum este de altfel cauza de nepedepsire din alin. (3) al aceluiaşi articol, ori cea privind favorizarea comisă de membrii de familie sau afinii, din alin. (3) al art. 269 Cod penal”.

Ministerul Public contestă şi Articolul 291 – Traficul de influenţă, considerând că la alineatul 1 modificarea făcută prin introducerea condiţiei ca promisiunea să fie urmată de intervenţia la funcţionarul public contravine obligaţiilor asumate prin ratificarea Convenţiei penale privind corupţia a Consiliului Europei referitoare la incriminarea traficului de influenţă. „Potrivit art. 12 din Convenţie statele trebuie să adopte măsuri legislative pentru a prevedea ca infracţiune fapte precum cele descrise în art. 291„indiferent dacă influenţa este sau nu este exercitată ori dacă influenţa presupusă produce sau nu produce rezultatul dorit”.

Articolul privind abuzul în serviciu încalcă Convenția Națiunilor Unite

În ceea ce priveşte Articolul 297 – Abuzul în serviciu, Parchetul General spune că, la alineatul 1, modificarea textului încalcă dispoziţiile Convenţiei Naţiunilor Unite împotriva corupţiei adoptată la New York la 31 octombrie 2003, ratificată de România prin Legea 365 din 15 septembrie 2004 şi, prin aceasta, dispoziţia înscrisă în articolul 11 din Constituţia României. Potrivit articolului 19 din Convenţie, „fiecare stat parte trebuie să adopte măsurile legislative şi alte măsuri care se dovedesc a fi necesare pentru a atribui caracterul de infracţiune, în cazul în care actele au fost săvârşite cu intenţie, faptei unui agent public de a abuza de funcţiile sau de postul său, adică de a îndeplini ori de a se abţine să îndeplinească, în exerciţiul funcţiilor sale, un act cu încălcarea legii, în scopul de a obţine un folos necuvenit pentru sine sau pentru altă persoană sau entitate”.

Forma propusă în proiectul de modificare, care restrânge nepermis de mult domeniul de aplicabilitate a infracţiunii, reprezintă o încălcare a acestei obligaţii instituită în sarcina statelor parte şi, implicit, a dispoziţiei constituţionale înscrise în articolul 11 potrivit căreia „Statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte” iar, ”tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”.
„Reglementarea propusă prin textul de modificare a articolului 297 Cod penal este de natură să conducă la excluderea din sfera răspunderii penale a unor fapte ilicite care presupun exercitarea de către funcţionarii publici a îndatoririlor de serviciu în mod necinstit şi incorect, afectând prin aceasta drepturile şi interesele cetăţenilor şi ale persoanelor juridice. Modificarea textului, restrânge nepermis de mult domeniul de aplicare a răspunderii penale a funcţionarului public prin cerinţa ca obţinerea folosului 19 material necuvenit să fie pentru „sine, soţ, rudă sau afin până la gradul II inclusiv”. Limitarea sferei beneficiarilor folosului material necuvenit doar la soţ, părinţi, fraţi şi afini până la gradul II, legalizează practic celelalte fapte de abuz în serviciu ale funcţionarului public săvârşite cu scopul de a obţine un folos material necuvenit pentru alte rude apropiate sau alte persoane. Concret, funcţionarul public, este apărat de răspunderea penală dacă prin neîndeplinirea sau îndeplinirea prin încălcarea atribuţiilor reglementate în mod expres de lege, ordonanţe de urgente sau ordonanţe de guvern asigură un folosul material necuvenit pentru alte rude apropiate (nepoţi, veri etc), concubini, prieteni sau persoane cu care au stabilit diverse înţelegeri sau parteneriate”, spune Parchetul General.
De asemenea, instituţia consideră că modificările propuse, care elimină pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică, creează premisele ca funcţionarul care a săvârşit o faptă de abuz în serviciu să-şi poată desfăşura în continuare activitatea în funcţia publică, chiar dacă şi-a exercitat în mod necinstit şi incorect atribuţiile de serviciu ce-i reveneau.

„Eliminarea pedepsei complementare a interzicerii ocupării unei funcţii publice, în raport cu alte infracţiuni la care aceasta este prevăzută, este contrară principiului conform căruia situaţii similare trebuie să primească rezolvări legale similare. Prin aceasta legea capătă un caracter aleatoriu şi nu raţional, coerent. Instituirea de norme în mod neraţional, prin selectarea de către legiuitor în mod aleatoriu dintre conduitele periculoase a celor pe care le incriminează, nu corespunde exigenţelor legiferării în cadrul statului de drept, contravenind astfel dispoziţiei consacrate de art. 1 alin 3 din Constituţie Alineatul 3. Niciuna dintre ipotezele enumerate în text nu constituie, nici de lege lata, infracţiunea de abuz în serviciu. Legiferarea prin inventarierea unor situaţii particulare fără vreo semnificaţie juridică proprie este contrară normelor de tehnică legislativă. Astfel, alineatul nou introdus nu are în realitate un conţinut normativ propriu. condiţiile de incriminare din alin. (1), precum şi aplicarea dispoziţiilor părţii generale a codului duc neechivoc la concluzia că faptele enumerate în alin. (3) nu pot constitui, prin ele însele, infracţiunea de abuz în serviciu. Norma nou introdusă ar avea sens numai în măsura în care ar deroga de la cea incriminatorie, prevăzând anumite situaţii în care, în lipsa normei derogatorii, fapta ar putea fi pedepsită. De altfel, dacă în privinţa activităţii de elaborare a legilor se poate identifica o persoană despre a cărei răspundere penală să se poată discuta, în privinţa emiterii sau aprobării actelor normative, norma este absurdă: emiterea 20 şi aprobarea nefiind „fapte” ale persoanelor fizice, ci ale autorităţilor care, în condiţiile art. 135 din Codul penal, nu răspund penal”, mai arată Parchetul instanţei supreme.

INVESTIGAȚIE LIBERTATEA. Polițiștii locali de la Sectorul 4 sunt puși de șefi să escorteze camioanele firmelor preferate, ca să nu achite taxe

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE