Primul dintre cele 13 trenuri de metrou Alstom care vor circula în Capitală a ajuns în depoul din Berceni al Metrorex, informează joi compania. Contractul pentru achiziția celor 13 trenuri a fost semnat la sfârșitul anului 2020. Noul tren Metropolis va fi pus în funcțiune după finalizarea probelor şi a obţinerii omologării, relatează News.ro.
„Astăzi, 25.04.2024, la ora 1.30, noul tren Metropolis produs de Alstom Transport SA a sosit la Depoul Berceni. Trenul cu indicativul 1402-2402, denumit «Giurgiu», face parte din lotul celor 13 trenuri destinate Magistralei 5, achiziţionate pe baza contractului încheiat între Metroex şi Alstom Transport SA, în 2 decembrie 2020, urmare a procedurilor legale de achiziţie. Contractul are o valoare totală de 103.244.383,49 de euro”, a informat Metrorex.
Fiecare tren are în dotare câte 6 vagoane şi 216 locuri într-o dispunere longitudinală, iar capacitatea maximă este de 1.200 pasageri.
Odată ajuns în depoul Metrorex, noul tren „Giurgiu”, va fi verificat şi pregătit pentru etapele de probe şi teste specifice.
Probele şi testele necesare omologării de către Autoritatea Feroviară Română a primului tren se vor realiza conform programului de testare şi a reglementărilor de siguranţă în vigoare.
După finalizarea probelor şi a obţinerii omologării, trenul „Giurgiu” va parcurge 10.000 km după care Metrorex va recepţiona trenul produs de Alstom Transport SA şi îl va pune în funcţiune cu călători.
Serban_radu. 25.04.2024, 14:27
10.000 km ????!!!!Adica inca un an pana intra in exploatare !!!!
Violeta66 25.04.2024, 15:07
Ati inteles gresit, domnule Serban_radu. Cei 10.000m km se fac prin teste, iar AFER (Autoritatea Feroviara Romana) are acest centru de testare la Faurei. Deci... nici chiar un an.