Tot Aradul ştia că Răchită şi naşul său Moldovan sunt în stare de orice pentru a-şi demonstra supremaţia. “Sunt cel mai mare bătăuş”, se lăuda adesea Răchită. Nimeni nu şi-a imaginat vreodată însă că asasinii fiului de judecător sunt, de fapt, nişte bestii cu chip de om, care au o plăcere maladivă de a provoca şi de a vedea suferinţă.
A murit în chinuri
Expertizele medico-legale la care au fost supuşi criminalii au scos la iveală lucruri şocante, care explică, doar din punct de vedere medical, ferocitatea, barbaria de care au dat dovadă în noaptea de 21 spre 22 mai 2004, atunci când l-au torturat şi l-au ucis în bătaie pe “rivalul” lor, care a murit în chinuri groaznice.
Conform specialiştilor, Mânuţă are accentuate tendinţe antisociale şi impulsive, toleranţă scăzută la frustrare şi e un individ care acumulează furie, ură şi e răzbunător. Flore are ceva în plus: este predispus pentru relaţiile sado-masochiste. Amândoi însă au avut discernământ atunci când l-au călcat cu maşina şi l-au ucis în bătaie pe Traian, fapt care, probabil, nu îi va scuti de ani grei de puşcărie.
Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Urmărire Penală şi Criminalistică şi poliţiştii de la Direcţia de Investigaţii Criminale – IGP au finalizat ancheta şi i-au trimis pe cei doi cruzi asasini în judecată pentru omor deosebit de grav.