S-au scris vrute si nevrute despre nunta Andreei Banica, ce va avea loc pe 28 iunie la Hotelul Hilton din Bucuresti. Ba ca e o nunta a averilor, vedeta fiind proprietara mai multor imobile din Bucuresti, ba ca o sa-si faca singura rochia de mireasa. Indragita cantareata se considera insa departe de toate aceste zvonuri. Impreuna cu viitorul sot, care-i este si impresar, Lucian Mitrea, formeaza de aproape 15 ani unul dintre cele mai frumoase cupluri din showbiz. Andreea a acceptat sa ne dezvaluie in premiera amanunte de la nunta sa, despre care spune, simplu, ca va fi cea mai frumoasa petrecere din viata ei. Normal, asa cum crede orice mireasa!


‘Nu vrem dar la nunta. Acesta era un obicei inainte de 1989, cand romanii, foarte saraci, faceau nunti ca sa-si stranga mirii bani de-o mobila sau de un lucru necesar. Noi avem destul, multumesc lui Dumnezeu! Ce-am castigat din concerte am investit in imobiliare sau in locuinte pe care le-am inchiriat. Asa mi se pare normal, sa ai siguranta zilei de maine. Poate lumea ne invidiaza, dar noi chiar am muncit si era normal sa facem ceva cu banii nostri’, ne-a spus Andreea.

Vedeta ne-a mai destainuit apoi: ‘Nu sunt o impatimita a traditii-lor de nunta. Am aflat de la tine ca nasa trebuie sa-mi rupa turta sau ca, la final, imi va scoate voalul si-mi va pune o basma. Dar, daca e musai, e musai.

Sa-mi faca orice, numai sa nu-mi strice coafura! Cat despre meniul de la nunta, imbinam traditionalul cu mancarurile sofisticate. Vom avea si icre negre, si sarmalute, fiindca vrem ca toata lumea sa se simta bine’.


Petrecerea are loc la Hilton

‘Am ales pentru nunta noastra Salonul Diplomat al Hotelului Hilton, fiindca e extrem de elegant, iar locatia e in centrul orasului. Invitatii pot ajunge usor, cu un taxi. Avem foarte multi prieteni si vrem sa petrecem pana dimineata, asa ca era locul cel mai potrivit. Daca am fi facut-o in aer liber, exista riscul sa fim in permanenta      sub ochii curiosilor’.


Isi amenajeaza vila din Cernica

Chiar daca mai are doar cateva saptamani pana la nunta, Andreea nu neglijeaza nici cumparaturile pentru vila pe care ea si Lucian tocmai au cumparat-o in Cernica. Recent, interpreta a fost surprinsa de paparazzii Libertatii iesind, ce-i drept, cu mana goala, dintr-un magazin de decoratiuni interioare.


„Suntem suflete-pereche”


‘Eu si Lucian suntem cei mai buni prieteni. De altfel, cred ca reusita unei relatii consta in comunicare, in felul in care te intelegi cu partenerul. Sigur ca trebuie sa fie si un dram de atractie, chiar si dupa mult timp, fiindca, altfel, n-are nici un rost. Dar importante sunt comunicarea si respectul. Noi, de atatia ani, ne stim si cu bune, si cu rele, am trecut prin multe impreuna, asa ca in mod sigur suntem suflete-pereche’.


Presedintele Traian Basescu a confirmat prezenta

‘Am foarte multi prieteni pe care-i astept la nunta, prieteni dragi, oameni cu care lucram: Akcent, Alex, Nicoleta Luciu. Ne dorim foarte mult sa vina si presedintele Basescu, cu care avem amandoi o relatie foarte buna. Ne-a confirmat participarea, asa ca va fi o nunta de grad zero! Si pentru ca e un invitat special, il asteptam sa joace la nunta noastra si sa ia un loc langa noi, la masa de prezidiu’, ne-a dezvaluit cantareata.


Impart invitatiile cu scuterul


Chiar daca au trei automobile in parcare, unul mai tare decat celalalt, Andreea Banica si Lucian Mitrea pot fi admirati zilele acestea in traficul bucurestean inghesuindu-se pe un scuter. Cei doi si-au achizitionat, saptamana trecuta, un motoscuter Peugeot, cu ajutorul caruia se deplaseaza pentru a le imparti prietenilor invitatiile la nunta. l Florian Gheorghe

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.