Dacă până acum câteva decenii rolul femeilor era bine stabilit, ele având ca prioritate îngrijirea familie, acum reprezentantele sexului frumos îşi doresc cel mai mult să fie independente. Însă totul costă în viaţă, iar dorinţa aceasta are uneori un preţ foarte mare.

Potrivit unui studiu britanic, numărul femeilor independente s-a dublat în ultimile trei decenii, majoritatea dintre acestea alegând să rămână singure şi să nu depindă de o familie.

0-120606-maga.jpg

Datele oferite de Biroul Naţional de Statistică din Marea Britanie arată că o treime dintre femei trăiesc singure până să ajungă la vârsta pensionarii, 20% dintre acestea neavând copii .

Potrivit studiului, milioane de femei au renunţat la modul tradiţional de a privi împlinirea personală, cum ar fi să se căsătorească sau să aiba copii înainte de 30 de ani.

Aproximativ 51% dintre femeile cu vârsta până în  50 de ani nu au fost căsătorite niciodată, dublul numarului de acum 30 de ani. O treime dintre acestea nu au relaţii de durată chiar dacă locuiesc cu partenerii lor. La studiu au participat circa 17.000 de persoane.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.