Învierea Domnului este cea mai mare şi mai importantă sărbătoare a noastră, a creştinilor. După trei zile de la moartea sa cauzată de răstignirea Sa pe cruce, Iisus a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând, aşa cum spune cântecul. Din punct de vedere psihologic, Învierea Domnului este într-un fel dovada (deşi sună nepotrivit în acest context) a autenticităţii identităţii sale, în mintea şi sufletul credincioşilor. Se spune că după revenirea la  viată, Iisus s-a arătat chiar în prima zi unor femei credincioase care ulterior au devenit mesagerele învierii Sale, apoi Mariei Magdalena şi în final apostolilor săi. Textele biblice sunt pline de  emoţie cănd relatează detaliat aceste întâlniri. Interacţiunile dintre El şi cei cărora li s-a arătat sunt mişcaţi de credinţă, de rescrierea convingerilor şi valorilor în cazul lui Toma Necredinciosu şi de propovăduirea cuvântului Domnului în lume.

Iisus NU a promovat mesele îmbelșugate, ouăle roşii sau mielul

După Înviere, Iisus nu a pus accent pe lucrurile lumeşti iar mâncarea  nu a fost menţionată decât în treacăt. Prima  oară Iisus a făcut astfel încăt discipolii săi pescari sa aibă succes la pescuit, iar la Cina cea de Taină bucatele erau cât se poate de modeste, bazate în special pe pâine şi vin.

Se gândea oare El că peste mai bine de două mii de ani creştinii vor lua cu asalt hypermarketurile, vor acorda infinit mai mult timp gătitului şi mâncatului decât ideii de revenire la viaţă? Oare auzea El ca prin minune (că tot e sezonul) sirenele salvărilor SMURD depasându-se spre locul unde cei care au facut mega excese culinare simt că îşi dau duhul? Vedea Mântuitorul oare atunci miile de biserici fără case de marcat dar totuşi cu imense încasări, în care se îngrămădesc o seară pe an milioane de oameni care nu de putine ori ajung să se calce în picioare?

Iisus a trăit modest şi NU a făcut excese

Puţini sunt credincioşii care ştiu că Iisus niciodată nu a promovat ideea  de ouă roşii (să nu mai zic de mâncatul lor în exces), de miel sau de tot felul de cozonaci. La vremea  respectivă, pâinea vinul şi peştele reprezentau în general masa creştinului. Atunci cea  mai mare parte a timpului credinciosului era dedicată rugăciunii şi invaţăturilor venite chiar de la El uneori. Astăzi lucrurile stau exact invers. Oamenii se ierarhizează între ei în funcţie de cine are masa  mai bogată. Barbaţii cară sacoşe mari cât sacii din magazine, iar femeile îsi îmbâcsesc părul prin bucătării cu mirosul a multor mâncaruri care de care mai elaborate şi mai  dăunatoare sănătăţii. Mă întristează profund când, privind din perspectivă psihologică, asa cum fac eu mereu, observ cât de mult accent pun credincioşii pe Eu si nicidecum pe El.  Totul se învârte în  jurul ideii „să imi fie mie bine”.  La biserci, în seara de înviere, credincioşii se calcă în picioare uneori ca să aprindă  o lumânare de la popă sau să cumpere câteva bucăţele de pâine. Mesajul pe care îl transmit este „eu vreau sa îmi fie MIE bine, iar pe tine, semnule al meu credincios ,pot să te şi calc în picioare ca să îmi îndeplinesc scopul”.  Care ar fi fost oare mesajul lui Iisus dacă ar fi asistat la aşa ceva? De ce sentinţă ar putea fi atinşi acești oameni la Judcata celei de a doua veniri pe pământ a Mântuitorului?

Ce înseamnă credinţă adevărată?

Credinciosul adevărat este un om care are, asa cum spunem noi psihologii,  empatie, adică o abilitate de a simţi afectiv atât bucuria, cât şi durerea celuilalt. Săptămâna Mare este momentul în care, în urmă cu peste două mii de ani, Iisus a fost chinuit, biciuit, perforat cu piroane metalice, împuns cu suliţa, batjocorit, înjurat, nedreptăţit, umilit, răstignit în faţa mamei sale şi înţepat de ghimpii coroanei de pe cap. Poate că mai potrivit ar fi ca în Săptămana Mare să meditezi la ideea  de durere, de suferintă, de Dumnezeu, de smerenie, iar dacă ţi se face foame să manânci pâine şi să bei vin cum a făcut Iisus la  ultima sa cină cu apostolii. Nu uita că Iisus a trăit aşa toată viaţa petrecută pe pământ!

Psiholog Cezar Laurenţiu Cioc, Institutul de Cercetare şi Dezvoltare a Potenţialului Uman din Bucureşti

Psih. Cezar Laurentiu Cioc

Psih. Cezar Laurentiu Cioc

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.