Lindsey Glass a fost arestată luna trecuta la Plano și este acuzată că a încălcat o lege care interzice vânzarea de alcool unei persoane care este beată sau nebună.

Ea riscă un an de închisoare și o amendă de 500 de dolari pentru că l-a servit pe Spencer Hight cu alcool, deși acesta era evident în stare de ebrietate și înarmat.

Bărbatul a plecat din barul în care l-a servit Glass pe 10 septembrie 2017 la locuința fostei sale soții. Acesta era alături cu mai mulți prieteni și urmăreau un meci de fotbal. Hight a deschis focul asupra grupului și i-a ucis pe toți cei opt.

Ulterior el a fost împușcat mortal într-un schimb de focuri cu polițiștii.

În urma autopsiei a rezultat că Hight avea o alcoolemie de patru ori mai mare decât limita legală în momentul în care a comis crimele.

După ce Lindsey Glass a fost arestată, avocatul ei, Scott Palmer, a subliniat că ea a fost cea care a sunat la 911 și a anunțat că Hight a plecat spre soția sa. De altfel ea a fost chiar lăudată inițial de polițiști pentru faptele sale.

Dar o lege a statului Texas arată că o persoană poate fi acuzată de omor prin neglijență dacă vinde „băutură alcoolică unui alcoolic, unei persoane beată sau nebune”.


Citește și: Eroarea de pilotaj, cea mai probabilă cauză a tragediei aviatice din Moscova


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.