Prețurile aurului și argintului au căzut brusc, vineri, după decizia lui Donald Trump de a-l nominaliza pe Kevin Warsh drept viitor preşedinte al Rezervei Federale (Fed). Creșterea prețurilor celor două metale prețioase, care au atins noi recorduri, s-a poticnit în cele din urmă, piețele reacționând la alegerea liderului SUA, relatează Business Insider.
Cuprins:
Kevin Warsh, fost guvernator al Rezervei Federale, îl va înlocui pe Jerome Powell anul acesta, dacă va fi confirmat de Senat. Vestea a dus la prăbușirea prețurilor metalelor vineri, investitorii reevaluând perspectivele politicii monetare, iar așa-numita tranzacție de devalorizare care a contribuit la creșterea record a aurului a fost afectată.
Aurul, care este încă în creștere cu peste 70% în ultimul an, a scăzut cu 7%, ajungând la un preț de aproximativ 5.000 de dolari pe uncie. Acesta scăzuse pentru scurt timp sub 5.000 de dolari înainte de a reduce pierderile.
Argintul, care a crescut cu peste 200% în ultimul an, a scăzut cu până la 15%, ajungând la un preț de aproximativ 99 de dolari pe uncie.
Trump l-a nominalizat oficial pe Warsh, membru al Fed în timpul crizei financiare din 2008, ca succesor al actualului preşedinte Jerome Powell. Piaţa anticipase recent o posibilă nominalizare a unui candidat mult mai „ponderat”, ceea ce alimentase creşterea metalelor preţioase din ultimele luni.
„Piaţa interpretează nominalizarea lui Warsh ca pe un semnal de politică fermă din partea Fed, a spus Krishna Guha de la Evercore ISI, explicând că noua opţiune ar putea stabiliza dolarul şi contracara scenariile de slăbire prelungită a monedei americane, un motiv-cheie pentru corecţia aurului şi argintului.
Analiştii au remarcat că metalele preţioase au fost susţinute în 2025 de un context excepţional: tensiuni geopolitice, deprecierea dolarului, temeri legate de independenţa Fed şi poziţionări masive ale investitorilor. Dar o schimbare de sentiment poate declanşa corecţii abrupte.
Impactul s-a resimţit şi pe Burse: indicele european Stoxx 600 Basic Resources a coborât cu aproximativ 2%, iar acţiunile producătorului de argint Fresnillo au scăzut în jurul nivelului de £39 pe acţiune după corecţia metalelor.
Pe Wall Street, titlurile minerului Endeavour Silver se tranzacţionau în jur de 11,90 USD înaintea deschiderii, iar ETF-urile pe argint au fost puternic afectate: iShares Silver Trust (SLV) se situa în jur de 105 USD, iar ProShares Ultra Silver (AGQ) a fost cotat în jur de 399–400 USD.
Aurul şi argintul au avut creşteri record în 2025, de +65% şi +150%, tendinţă care a continuat şi în 2026.
Aurul a depășit luni pragul de 5.000 de dolari pe uncie, atingând un record istoric, pe fondul intensificării tensiunilor geopolitice. Potrivit Reuters, prețul aurului spot a urcat cu 0,94%, ajungând la 5.029,62 dolari pe uncie până la ora 23.21 GMT, iar contractele futures pentru februarie au crescut cu 1,02%, atingând 5.029,70 dolari pe uncie.