Acum, că se apropie sorocul ca bebeluşul să vină pe lume, familia Moraru a dat anunţ la mica publicitate: “Avem deja trei copii, soţia e însărcinată în cinci luni, dorim familie creştină care nu are copii să înfieze bebeluşul de la naştere”. Ciudatul anunţ a apărut la mica publicitate a ziarelor din Iaşi.

Au trei case şi un magazin

Marian Moraru, de 40 de ani, şi soţia sa, Marusia, de 39 de ani, locuiesc în Bârlad. Au trei copii, cel mai mare de 15 ani, unul de 12 ani, iar cel mai mic are şapte ani. Marian, capul familiei, a povestit că al patrulea copil, cel care e acum pe drum, a venit pe neaşteptate. Pentru că sunt oameni credincioşi, sfătuiţi şi de duhovnicul lor, soţii Moraru nici nu şi-au pus problema avortului. Marusia a explicat: “Aveam opt săptămâni de sarcină când am realizat că sunt gravidă.

Am vorbit şi cu părintele Atanasie, duhovnicul nostru de la mânăstirea Bujoreni, şi el ne-a sfătuit să dăm mai bine copilul spre adopţie, decât să îl omorâm”. Situaţia materială a soţilor Moraru e destul de bună. Au o casă mare în centrul Bârladului, un apartament tot în Bârlad şi unul în Iaşi şi un magazin într-o comună din judeţ. Singurul motiv pentru care părinţii nu vor să păstreze copilul e că, spun ei, nu au timp şi nici disponibilitatea de a o lua de la capăt cu un nou-născut.

3968-137983-5actcasa.jpg

Sursa – www.7est.ro

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.