Gabriela și tatăl ei au ajuns la Poliție după incidentul care a avut loc duminică seara și apoi la IML unde și-a scos certificat medico-legal.

„Fata se afla acolo, aşezată pe scările blocului, împreună cu câţiva copii de vârsta ei, când au apărut două fete de romi, care locuiesc într-o casă aflată în vecini. Când au ajuns în dreptul lor acestea au luat nişte crengi aflate pe jos şi au început să le croiască pe fete, la întâmplare” a relatat tatăl ei, pentru gazetadecluj.ro .

„Celelalte fete s-au ferit – dar pe mine au apucat să mă lovească serios, în cap şi în zona gâtului. Apoi, văzând cât sunt de bătută tata a chemat ambulanţa şi poliţia – sunând la numărul 112 – după care am fost transportată la U.P.U. Acolo, mi-au făcut antitetanos şi o radiografie” a povestit fata.

Copila are dureri mari la coloană iar medicii au sfătuit-o să se ducă la spital pentru investigații. Tatăl ei susține că a mai fost bătută de una din individe, în trecut.

Problema e serioasă şi-n anasmblu fiindcă, de la o vreme, de teama romilor niciun copil nu mai are curajul să se joace în parc decât însoţit de părinţi” spune tatăl acesteia.

„A fost deschis un dosar penal pentru lovire sau alte violenţe într-un caz petrecut pe Bulevardul Muncii, în care autoarea identificată este o minoră în vârstă de 11 ani”, a declarat, Traian Morar, purtător de cuvânt al I.P.J.Cluj.


VIDEO/Locuitorii din Padina de Buzău stau pe o rezervă de gaze, dar gătesc la butelie și se încălzesc cu lemne. ”Noi o să trăim la fel de prost”


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.