O fată de 16 ani din Botoșani a fugit vineri de acsă după o ceartă cu părinții și nu s-a mai întors peste noapte. Familia a cerut sprijinul poliției, iar când agenții au sunat-o pe fată, aceasta le-a zis că se întoarce acasă. Poliția va sesiza Direcția Generală de Protecția a Copilului în acest caz.
O femeie în vârstă de 35 de ani a sunat sâmbătă dimineață la 112, spunând că fiica ei în vârstă de 16 ani nu s-a întors peste noapte acasă, relatează Agerpres.
"Poliţiştii care s-au deplasat la domiciliul persoanelor respective au apelat telefonic minora, în prezenţa părinţilor, aceasta declarând că se află în drum spre casă.
Minora a fost depistată pe strada Manoleşti de unul dintre echipajele de poliţie aflate în căutarea acesteia. În prezent, aceasta se află la sediul Poliţiei municipiului Botoşani pentru audieri” a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoșani, Maria Carp..
Fata le-a explicat polițiștilor de ce a plecat de acasă.
„Din primele declaraţii aceasta a afirmat că, pe fondul unor discuţii în contradictoriu avute ieri (n.r.- vineri) cu părinţii săi, nu s-a întors la domiciliu şi că în această perioadă nu a fost victima vreunei infracţiuni. Colegii mei vor informa şi DGASPC despre această situaţie", a mai precizat purtătorul de cuvânt al poliției județene.