O distracţie prin pădure s-a transformat într-o tragedie, la Gura Humorului, în județul Suceava. O femeie de 39 de ani a murit, iar o colegă este în stare gravă la spital, după ce au ajuns într-o zonă interzisă circulaţiei, cea care conducea ATV-ul a pierdut controlul direcţiei, iar vehiculul intrat în plin într-un copac, relatează Știri Bucovina.
Cele două femei din Iaşi erau într-un team-bulding. Au mers în Gura Humorului pentru a închiria un ATV ca să se plimbe prin pădure. După doar câteva zeci de minute s-a produs tragedia.
Turistele au ajuns pe un drum interzis circulaţiei publice. După ce s-au izbit de un brad, au fost prinse sub ATV.
„Am găsit o femeie de 45 de ani cu traumatisme multiple şi o o alta, de 39 de ani, cu traumatism cerebral sever, în stop cardio-respirator. S-au început manevrele de resuscitare, dar din păcate, după 50 de minute a fost declarat decesul”, a explicat dr. Adrian Săraru, purtător de cuvânt la Serviciul de Ambulanță Suceava.
Femeia rănită a fost transportată în stare gravă la spital.
Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă şi fac cercetări pentru a stabili cum cele două turiste au plecat cu ATV-ul închiriat fără echipament de protecţie.
User Șters 06.06.2023, 19:27
cum se face ca pentru o motocicleta e nevoie de permis special, dar un atv e inchiriat oricui? chiar si unui adolescent