În urma ei a coborât o femeie obeză, care pur și simplu a stâlcit-o pe femeia britanică. Jemma abia ajunsese în Turcia de 14 ore când s-a petrecut tragedia.
Jemma, în vârstă de 32 de ani, s-a ales cu o ruptură de ficat, cu coaste fracturate, hemoragie internă și leziuni la rinichi după ce femeia obeză a aterizat peste ea, a informat dailymail.co.uk.
A plătit 2.700 de lire pentru vacanță și 5.000 pe operație
Jemma a fost transportată de urgență la spital și a fost salvată în ultimul moment. Ea plătise peste 2.700 de lire sterline pentru vacanța din luna septembrie a anului trecut, de la un resort de lux din Turcia.
Ea s-a ales cu cicatrici urâte pe stomac și spune că suferă încă din pricina problemelor de la rinichi. Jemma a decis să dea în judecată hotelul pentru că n-a fost avertizată cine venea în spatele ei și pentru că îngrijirea ei n-a fost corespunzătoare.
„Această vacanță a fost prima pe care am avut-o cu cele două fete ale mele în ultimii patru ani și a fost un dezastru total. Eram în Turcia doar de 14 ore când am decis să mergem la piscină. Nu aveau un staff care să dea indicații clienților. Eu le-am spus fetelor mele să aștepte câte zece secunde când se dădeau pe tobogan una după cealaltă.
Fata mea trebuia să urmeze după mine, dar m-am trezit cu o femeie obeză. Am ajuns în piscină, moment în care am mai văzut doar două picioare uriașe venind peste mine. Am rămas inconștientă. Durerea a fost teribilă”, a declarat femeia.
Jemma va da în judecată și firma de turism, pentru că asigurarea medicală n-a acoperit costurile de care a avut ea nevoie și nu s-a interesat de soarta ei și a copiilor.
„Mi-am rupt ficatul și am avut probleme la singurul rinichi pe care îl mai am, fiindcă pe celălalt l-am donat mamei mele în 2015, Îmi luaserm doar 150 de lire cu mine, din moment ce aveam totul în regim all-inclusive, dar am avut nevoie de 5.000 de lire pentru operație și tratament. Prietenul meu a putut, din fericire, să plătească.
Dacă n-ar fi făcut asta, eu eram probabil moartă, iar copiii mei rămâneau în Turcia singuri. Niciun ajutor nu mi-a fost acordat, iar mama mea, care a re 59 de ani și tata, care are 76 de ani, au plătit să vină în Turcia să stea cu mine”, s-a mai văitat femeia.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d2c6cc4e5b92426c9c44a29bdd7ca763.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a528f045569eb8328e99e89bb61df9fd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_6615a1ee13e3acfca649e89fed3c104c.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_87ef75760e305499ad1dafb206c0c377.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_91eefd48afc5a39782ea95b26fa810c2.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_fb658d98a87c54d0bd263f45991d3b13.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_040b645029d4b08961b33bc0307bc997.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_470dcc65778cc5b50b804af164a65502.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_86304c9220e533779ee4353343ab1543.webp)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_87b0c48ed89b564ceca40bdd11821937.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_4747f1383aca2fb6703cf8baa83a0b05.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_7845806f75bd8a32606107302fb43c13.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_0f1f1ca87784d8b4a24aa13d0c1197c3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_cdc405878774fb05c48bf5542371db33.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_5de453c83a088d224d579ce78616193c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_499d7f4b19f26d0bb50ddb6e3a74f3f0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_79d8b3ea1716f2a2f15aeee3be43ba84.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_d831caa730dd03f6c74751c85c2f0da7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_47ec807809b5395ddab1c5af42f61fe4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_be90cb004fbac3ab3cc8898a9534318a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_1e7eddc961f8e772c0b27db8cb7772af.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2019/01/hospital1-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_93ebf2ba0f7b5bef2be279b3db5a0e33.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_5370c2ebfe29edf13e03956955729306.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/stb-revine-la-programul-de-cinci-zile-concedieri.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/69343938212869008302316851245349730495356490n-e1778837161756.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/plugins/rro-feed/no-picture.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_c585c44fc53dd879f1ace3cfd52223ba.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/gabriela-cristea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/victoria-swarovski.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_58bb86d0d36b3fcb8090e0ed4020d78a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_bcf7104c51aa29e58c346e0f7dff15b9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_e4919706ecd771b5d1767e84e9c68c5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_b16d8f56b7dd8450b9c3c37d03345cb9.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/ilie-bolojan-a-anuntat-cu-ce-propuneri-va-merge-pnl-la-consultarile-cu-nicusor-dan-e1778845904607.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/nicusor-dan-a-dat-raspunsul-la-variantele-sorin-grindeanu-ilie-bolojan-sau-un-premier-tehnocrat-pentru-viitorul-guvern--nu-va-exista-un-anunt-pana-marti-dimineata.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/copil-bebelus-nou-nascut.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/sunet-ro-alert-schimbare-raed-arafat-1-e1771759443355.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/de-ce-barbatii-isi-ridica-manecile-la-camasa-pana-la-cot.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/endamame.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/pasaport-romania.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/de-ce-scartaie-pantofii-noi-pe-gresie.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/punctele-de-suspensie-cum-si-cand-se-folosesc-si-cate-sunt-de-fapt.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/de-ce-preferam-hainele-albe-vara.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/de-ce-simtim-nevoia-sa-trosnim-degetele.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/cucos-cazan-sindile-10-august-2018-e1778836518873.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/familia-formata-din-cristina-si-jadwiga-foto-larisa-balta-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/profimedia-0848129010.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/capsuni-albe-pineberries.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/un-an-cu-nicusor-dan-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/protest-aur-impotriva-legii-vexler--foto-dumitru-angelescu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/inflatie--foto-ilustrativ-shutterstock2703096057-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/scaderea-economica-a-romaniei-shutterstock2745876887-copy-3.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.