Libertatea rămâne un ziar incomod pentru cei puternici, indiferent de culoarea lor politică
Cuprins:
Marți seara, la "Sinteza zilei", Mihai Gâdea ne-a demonstrat tuturor "cum se face o investigație".
Întâi de toate, Libertatea nu a numit "investigație" articolele despre "ai lu' Malancu", vatra a 8 copii din Budești și familia care și-a dat mezinul spre adopție Vioricăi Dăncilă.
Ce am publicat nu e "investigație", ci reportaj. E o încercare de reconstituire, axată pe destinul celor 8 copii, în funcție de locul unde au crescut și au muncit.
Niciodată n-am folosit termenul "investigație" în acest caz. Dar, ca să înfierbânte oamenii și să ridice mingea la fileul victimizării omului politic Viorica Dăncilă, Antena 3 și consilierii de imagine ai PSD aveau nevoie de această minciună de start.
Nici Mihai Gâdea și nici politicianul invitat nu au amintit, nici un moment, că Libertatea a scris:
După ce a uitat să enumere, corect, ce susține Libertatea, directorul Antenei 3 ne-a arătat cum se face "o investigație".
Colega noastră Maria Andrieș a mers în casele țăranilor din Teleorman, a vorbit la maternitate, la primărie, pe ulițe și a stat de vorbă, în Videle, cu una dintre rudele apropiate ale Vioricăi Dăncilă. În plus, ziarul a solicitat poziția prim-ministrului României, care a refuzat să o ofere.
În "investigația" sa model, Mihai Gâdea a invitat-o în platou pe Viorica Dăncilă. Atât.
Publicul Antenei 3 a ascultat o singură parte, o singură versiune, cea atent periată de o groază de consilieri plătiți din bani publici, care au conceput schema crucificării.
Cum faptele esențiale descoperite de Maria Andrieș sunt corecte și au fost confirmate chiar de către premier - demersurile pentru adopție s-au făcut în ianuarie 1990, copilul a știut de ea de multă vreme, Viorica Dăncilă a plecat direct cu băiatul din spital, tatăl natural a murit în martie '90 și nu și-a văzut niciodată copilul - atunci mecanismului de propagandă al PSD i-a rămas doar să se lege de întrebarea legată de certificatul de naștere, posibilitate pe care a adus-o în spațiul public chiar mama naturală a copilului!
Ce a scris Libertatea?
De aici a pornit victimizarea.
Prestația Vioricăi Dăncilă a fost emoțională, convingătoare, de departe cea mai bună de până acum.
Premierul nu s-a mulțumit însă să-și spună, onest, povestea. Ea a plusat, dramatizând politic că "ziariștii au intrat cu cizmele murdare în viața mea".
Vorba jurnalistei Maria Andrieș, "Am intrat cu cizmele, că ulițele din Teleorman sunt pline de noroi, numai că oamenii ne-au deschis ușile, atât cei din familia naturală, cât și cei din familia Dăncilă".
Mereu oamenii își vor deschide ușile către presă.
Căci românii obișnuiți nu au puterea de a ajunge în studiourile televiziunilor, ca să fie supuși unei "investigații" după care până și o albină s-ar fi îmbolnăvit de diabet.
Prim-ministrul a amenințat că dă în judecată Libertatea. O rugăm să se țină de cuvânt pentru că e vital să aflăm dacă justiția din România consideră că o cerere adresată de presă ca premierul să clarifice niște acte a ajuns o infracțiune în țara condusă de colegii infractori ai Vioricăi Dăncilă!
Prin puterea exemplului personal, Mihai Gâdea ne-a demonstrat, așadar, cum trebuia abordat subiectul, nu așa cum l-a scris Libertatea, care, în opinia sa și a colegilor săi de la Antena 3, e parte din cine știe ce complot.
Dacă ei au dreptate, presa se face nu pe teren, nu pe dumurile înguste din sate, nu în casele cu garduri de plasă, precum cea a familiei cu 8 copii, ci în amvonul de sub reflectoare, acolo pe unde trece establishmentul politic românesc.
Un alt jurnalist, Vlad Petreanu de la Europa FM, a postat imediat pe Facebook următorul mesaj:
"1. Apare un material despre copilul înfiat al dnei Dăncilă. Nimeni nu înțelege de ce.
2. Dna Dăncilă iese la tv, sufletistă, omenoasă, mămoasă, lăcrămoasă. Numai cine nu vrea nu pricepe."
Vlad Petreanu, un jurnalist pur sânge, crede același lucru precum Mihai Gâdea, dar de sens invers!
Conform insinuării lui Petreanu, articolele din Libertatea ar fi parte a unui complot nu antiPSD, cum zice Gâdea, ci proPSD.
Argumentul celor care sunt, ideologic, în tabăra opusă lui Mihai Gâdea este: așa ceva nu se face!
Ce nu se face?
Hai, că știți, chiar nu se face!
Ce?
Nu poate fi umanizată Viorica Dăncilă, asta spun ei, asta li se pare prea de tot!
Că o redacție a descoperit niște întâmplări reale, le-a verificat și le-a publicat este inacceptabil pentru că aceste întâmplări ar umaniza un om. Un om, nu un frigider!
Pentru anumite voci, Viorica Dăncilă nu e mamă, nu e femeie, ci o caricatură și orice faptă care o scoate din această stare de schiță nu trebuie aflată.
Dar nu asta face presa!
E un bun moment să spunem ceva, înaintea celor doi ani politici paroxistici care ne așteaptă.
Libertatea nu este nici proPSD, nici antiPSD. Nici proUSR, nici antiUSR.
Ziarul și-a propus să devină incomod pentru orice politician sau puternic al zilei, un ziar care să caute faptele fără teamă și fără favoruri.
Libertatea nu pretinde că e perfect pentru că, așa cum modest spunea reportera Maria Andrieș, "mereu putem face lucrurile mai bine, zi de zi ne străduim să învățăm".
Nu vom negocia însă niciodată dreptul de a pune întrebări, ca ziariști, și nici pe acela de a-i prezenta pe oameni drept oameni.
Șamanii pot să judece cum vor ei, noi rămânem jurnaliști.
Maria Andrieș a mers din nou azi pe teren.
Ea a descoperit, la Primăria din Siliștea, primul certificat de naștere al copilului născut pe 1 ianuarie 1990, mezinul Floarei Trocan.
"Actul de naștere" cu nr. 1/1990 a fost eliberat de Consiliul Popular Siliștea pe 9 ianuarie 1990.
Mama i-a spus băiatului Aurel Trocan.
Pe act figurează și numele tatălui biologic, Tudor Malancu, cel care era în spital.
Pe acest cerificat se adaugă pe 1 martie 1990 noii părinți, adoptivi: Viorica și Cristinel Dăncilă.
Ceea ce înseamnă că premierul României a spus adevărul, iar mama naturală, la diferență de 29 de ani, n-a ținut minte că făcuse un certificat de naștere întâi pe numele său pentru băiat.
Toate aceste lucruri nu se află din amvon.
Citește și:Destinul celor 8 copii din familia Malancu, dintre care cel mic a fost adoptat de prim-ministrul Viorica Dăncilă!Mama biologică a băiatului adoptat de Viorica Dăncilă: "Vreau doar să-l văd, nu să-mi zică mamă!"Viorica Dăncilă, o oră de victimizări de politician la "Sinteza zilei", despre adopția fiului său. "Mi-am dat seama că acela era destinul meu"PAH spune că "politicienii trebuie să-și asume, de când candidează, că viața lor și a membrilor familiei nu le mai aparține". Editorial despre subiectul adopției făcute de DăncilăVIDEO: Ziarista Maria Andrieș, la Paginademedia.ro: "Argumentul meu a fost acela că am descoperit un lucru care îi adaugă o dimensiune în plus Vioricăi Dăncilă"