Papini „a dispărut” în noiembrie 2016 și a declanșat o urmărire pe scară largă în mai multe state americane.

A reapărut trei săptămâni, când a arătat câteva răni pe corp și a susținut că două femei hispanice au răpit-o și au bătut-o, sub amenințarea armei, abandonând-o pe marginea drumului.

În urma anchetei, FBI-ul a concluzionat că, de fapt, Sherri a stat la casa unui fost iubit și s-a rănit singură!

Luni, în fața unui tribunal districtual din Sacramento, Papini și-a cerut scuze, spunând că este vinovată de minciună și „dezonoare”, prin „suferința pe care am provocat-o celor care s-au sacrificat să mă ajute”.

„Aleg să accept cu umilință toată responsabilitatea”, a mai spus femeia. Conform unui acord semnat încă din aprilie cu procurorii, după ce avocatul ei invocase traumele din copilărie și probleme de sănătate psihică – „tulburarea de personalitatea multiplă a determinat-o să tânjească simultan după libertatea tinereții”, Papini a pledat vinovat pentru toate acuzațiile.

Faptul că a recunoscut înscenarea a scăpat-o de pedeapsa maximă, 25 de ani de pușcărie. Papini a fost condamnată la 18 luni de închisoare și trebuie să plătească 300.000 de dolari, din care o parte va acoperi costurile anchetei poliției.

Foto: Profimedia

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.