O femeie din Capitală a fost internată la Spitalul „Bagdasar-Arseni” după ce, joi dimineaţă, a căzut de la etajul 15 al unui bloc dintr-un compex rezidențial din Capitală, aceasta fiind găsită, în stare de comă.
UPDATE: Din primele informații, se pare că femeia, o avocată în vârstă de 42 de ani, ar fi vrut să se sinucidă. Cu toate că înălțimea a fost foarte mare, Tereza I. a scăpat cu viață ca prin minune după o cădere în gol de aproximativ 25 de metri! Motivul care ar fi împins-o pe femeie să sară de la etaj pare să fie o problemă financiară.
Măcinată de gândurile unor datorii cărora nu le găsea o rezolvare rapidă – spun surse judiciare care au preluat cazul tentativei de sinucidere -, femeia s-a urcat pe pervazul geamului din dormitor și a făcut saltul în gol pe care și l-ar fi dorit a fi mortal. Numai că, în dreptul etajului 7, trupul i s-a lovit de acoperișul comun al parcării supraetajate și al centralei termice ale imobilului aflat în respectivul complex rezidențial.
Astfel, căderea i-a fost atenuată după aproximativ 25 de metri de terasa cu acoperiș din tablă și spumă poliuretanică, amalgam salvator care a acționat pentru Tereza precum o plasă. În stare gravă, cu multiple fracturi, ea a fost ”culeasă” de un echipaj SMURD și transportată la Spitalul ”Bagdasar Arseni” unde a rămas internată sub supraveghere medicală. Anchetatorii nu au găsit în apartament, cel puțin până în acest moment al investigațiilor, un bilet de adio în care Tereza să-și fi motivat cumva gestul extrem.
Calculatorul și telefonul victimei vor fi verificate
Rămâne ca perchezițiile electronice ale calculatorului și ale telefonului mobil să lămurească pe deplin acest lucru. Însă toate elementele și informațiile obținute în anchetă și coroborate între ele (declarații ale unor martori, urme lăsate la fața locului, în apartament, anumite înscrisuri) conduc spre ipoteza unei tentative de sinucidere. Când femeia s-a aruncat de la fereastra dormitorului ei în apartament se afla și concubinul acesteia care era în altă cameră. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București și polițiștii de la ”Omoruri” continuă cercetările în acest caz.
Persoana care joi dimineață a sunat la numărul de urgenţă a spus că a văzut o persoană căzând de la etajul 15 al clădirii, au declarat reprezentanţi ai Poliţiei Capitalei.
La faţa locului au fost trimise mai multe echipaje de poliţie, pompieri, dar şi SMURD.
Aceştia din urmă au găsit o femeie inconştientă, în stare de comă, dar cu semne vitale, pe care au transportat-o la Spitalul „Bagdar-Arseni”, a declarat Adrian Marin, reprezentant al ISU Bucureşti-Ilfov.
Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Capitalei, femeia a fost găsită pe acoperişul parcării supraterane.
Cazul a fost preluat de Serviciul Omoruri, aceştia urmând să stabilească dacă a fost un accident sau este vorba despre un act premeditat.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_45a9b91949c9eab9c3496ae1094ee40f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_7486cba7e85ca4f84553b7e46bbac4e2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a958510d11c516913c2fced0a7d254f0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_508ff82496ad7ac3707aa4896669c6ed.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_1575df82aea1640fa2b434a2c4e66aba.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d2b132e6ddfc101619de4200980f482b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e2dc9ebbe64267a518ed88a0aa1e8d74.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_747901c961bf03ef6c661387a0ffbd0a.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_71c029c30875eff2b698fbc032ee30b8.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_85b5fbdbd1c700f2d26993b8e0ac8317.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_4d6835ea95c163693f1c4d29f0f2fe6d.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_3083fc4acb91eb62cd948b0d0ae4a4ba.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_470dcc65778cc5b50b804af164a65502.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_86304c9220e533779ee4353343ab1543.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_294845876b661b88f23939d47b4203eb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_0b968bad027940ad6d0652a64e77127b.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_037194d5278354c6cb003bf3d1b734a6.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_359ddb63d1ccfcf1037c4e27fa52277d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_d8472fe19f3b0939f65c9f89063d49fe.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_792977019560a0ec9f64c16c5594f398.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_cdc405878774fb05c48bf5542371db33.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_7e936fdbb4a25bd9ec923675e0e29a95.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_032ace652625d0c873d399401f9d1ee4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_f1abf4ffa12114b912478ca0720d6272.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_3e720797fea1929f5689cf0f16a4f45a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_36909b0c8d06d1c07c1a5eae7e8992c2.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_1f3cdf02e002e4dcfa2f27e6f4f2f974.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_51f6684a80dc70400358d7053c2d8528.webp)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/purtatorul-de-cuvant-al-politiei-romane-georgian-dragan--foto-captura-video.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/cristian-mungiu-avion-cannes.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/maria-dumitru-survivor-romania-2026-antena-1-1-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/oana-roman-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_e4919706ecd771b5d1767e84e9c68c5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_95ef009f0128992c906b5b27d672dc8e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/ministrul-dragos-pislaru-a-publicat-documente-din-corespondenta-cu-comisia-europeana-care-arata-groparii-pnrr-este-nesimtire-e1777741879782.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/profimedia-1076883111-e1779717099870.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/diferenta-dintre-eficace-si-eficient.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/pret-case-insule-italia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/femeie-pregateste-cocktail-acasa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/insule-concurs-castigatori-suedia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/oameni-care-se-bucura-de-vremea-calda-pe-plaja-sunny-sands-din-folkestone-kent--temperaturile-in-anumite-parti-ale-regatului-unit-ar-putea-fi-mai-ridicate-decat-in-seychelles--foto-profimedia-e1779654241908.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/de-ce-se-aude-un-bazait-in-prize-sau-intrerupatoare.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/usa-cuptorului.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/visezi-zebra.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/tinte-blugi-buzunare.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/massimo-baggi.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/romania-elvetia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/burgas-bulgaria-vacante-ieftine-e1779712302879.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/diana-buzoianu-a-trimis-mascati-si-drone-la-sintesti-peste-mafia-deseurilor--foto-facebook-diana-buzoianu-e1779711847360.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/nicusor-dan-prima-reactie-dupa-ce-guvernul-bolojan-a-fost-demis-prin-motiunea-de-cenzura-psd-aur-invit-la-calm--cand-vom-avea-un-nou-guvern-2.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/summitul-forumului-privind-cooperarea-china-africa-din-2024-gettyimages-2169403928-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/slugarnicie--foto-ilustrativ-shutterstock1147812536.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/de-ce-nicusor-dan-are-un-an-de-mandat-si-nu-a-schimbat-sefii-sri-si-sie--ludovic-orban-este-impachetat-de-serviciile-secrete-e1778474160433.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.