Stoyanka Marangozova în vârstă de 46 de ani a fost descoperită moartă în mașină, în cartierul Mladost din Sofia, joi seara în jurul orei 20.50, chiar de soțul ei. Femeia avea o plagă la cap, iar alături de trupul neînsuflețit, a fost găsit un trandafir alb.
Potrivit fakti.bg, citat de Observator.tv, numele femeii era asociat cu anumite scheme financiare. În 2011, acesta fusese reținută pentru fraudă și spălare de bani și plasată sub arest la domiciliu.
Nu se știe încă dacă femeia s-a sinucis sau a fost omorâtă, iar polițiștii au demarat ancheta în acest caz, pentru a stabilli cum s-a întâmplat totul.
O investigație a agenției bulgare SANS stabilea că prejudiciul cauzat de Stoyanka Marangozova diferitelor persoane pe care le-a înșelat, prin inginerii financiare, se ridica la peste 14 milioane de euro.
Stoyanka Marangozova declara în urmă cu câțiva ani, că se teme pentru viața ei și că primește amenințări.