Mai mulți deputați finlandezi s-au plâns în ultimele luni de intruziuni prin efracție în casele lor, ceea ce a determinat Departamentul de Poliție din Helsinki să efectueze o anchetă preliminară în colaborare cu Biroul Național de Investigații, relatează publicația locală Yle.
Circa 20 de deputați finlandezi din diferite partide au raportat intruziuni prin efracție în casele lor. Ei spun că autorii acestor fapte nu au furat nimic, însă au lăsat diferite indicii pentru a semnala că au fost prezenți, precum becuri aprinse sau uși deschise.
Președintele Parlamentului, Jussi Halla-Aho, nu exclude ca aceste fapte să fi fost comise în mod deliberat în scopul intimidării.
La rândul lui, prim-ministru Petteri Orpo a sugerat o posibilă implicare a Rusiei în contextul războiului hibrid pe care îl poartă împotriva statelor membre NATO în paralel cu agresiunea militară împotriva Ucrainei.
„Dacă cineva încearcă să destabilizeze Finlanda, să submineze sentimentul nostru de securitate sau sprijinul nostru pentru, de exemplu, Ucraina, va avea efectul opus”, a transmis el.
Orpo a reamintit că Rusia a încercat anterior să se amestece în alegerile din diferite țări europene. Următoarele alegeri parlamentare din Finlanda sunt programate pentru aprilie 2027.
Reprezentanții regimului de la Moscova au amenințat în repetate rânduri Finlanda, fiind deranjați mai ales de faptul că vecinul nordic a ales să adere la NATO pentru a nu avea soarta Ucrainei.