Charleena Lyles, în vârstă de 30 de ani, a fost împușcată nortal de polițiștii care au intrat în apartamentul său după ce au fost chemați chiar de femeie. Ofițerii susțin că aceasta a scos un cuțit , dar gestul lor a provocat o revoltă în toată țara, fiind interpretat ca un alt exemplu de aplicare a legii din SUA, folosind o forță excesivă împotriva persoanelor de culoare.

Doi ofițeri au tras în Lyles la puțin timp după ce au ajuns să investigheze o spargere în apartamentul acesteia, iar femeia a fost declarată moartă înainte să poată fi dusă la un spital, potrivit poliției.

Autoritățile au publicat o înregistrare audio în care se poate auzi un ofițer spunând: „Avem nevoie de ajutor” și „Întoarce-te! Întoarce-te!”, Înainte de a începe să deschidă focul.

Seattle Times scrie că femeia era însărcinată și că avea încă trei copii, în vârstă de unu, patru și 11 ani, care se aflau în casă în momentul incidentului.

Uciderea femeii a revoltat întreaga țară. „Nu au luat doar o singură viață – au luat două vieți și  au distrus și viețile copiilor ei”, a declarat Wanda Cockerhern, o rudă care a preluat trupul femeii. Rudele femeii spun că ea suferea de probleme psihice.

Ofițerii care au tras asupra lui Lyles sunt acum în concediu administrativ plătit, ceea ce reprezintă un protocol standard în astfel de cazuri.

În acest caz a fost deschisă o anchetă, dar nu este încă clar cum s-a ajuns de la investigarea unui jaf la împușcături și nici de ce erau doi polițiști la fața locului, având în vedere că în astfel de cazuri se trimite un singur ofițer. De asemenea, din înregistrările publicate rezultă că unul dintre ofițeri este familiarizat cu locuința femeii întrebând dacă a fost furat Xbox-ul și dacă ușa a fost deschisă înainte de sosirea lor. Imediat după aceea au început împușcăturile.

Primarul din Seattle, Ed Murray, a calificat incidentul drept o „tragedie” și a promis o „anchetă completă”, subliniind că polițiștii din oraș sunt instruiți în ceea ce privește „tehnicile de detensionare (…) pentru a face față unor astfel de crize”.

Ministerul de Justiție al SUA apreciase în 2011 că poliția din Seattle a recurs la forță excesivă de numeroase ori și a numit un raportor special pentru a monitoriza punerea în aplicare a unor reforme.

Citește și:  Ce reprezintă revoltele din Charlotte și cum s-a format mişcarea Black Lives Matter

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.