Bărbatul și cei doi copii au ieșit din autoturism și nu au avut probleme medicale, însă femeia a rămas încarcerată. Pentru extragerea ei au intervenit pompierii militari cu o autospecială și o ambulanță de la Serviciul de Ambulanță Județean Suceava.

O femeie din București a murit după ce un copac a căzut peste mașina în care circula cu soțul și cei doi copii. Familia era în vacanță
Mașina în care a murit femeia

Potrivit Poliției, șoferul, un bărbat de 44 ani din București, aflat în concediu cu familia, soția și doi copii minori, conducea autoturismul din direcția Iacobeni către Vatra Dornei, iar la km 153, de pe versantul din partea stângă a direcției de mers, din cauza vântului, un arbore s-a rupt și a căzut pe capota autoturismului.

O femeie din București a murit după ce un copac a căzut peste mașina în care circula cu soțul și cei doi copii. Familia era în vacanță

În urma impactului, femeia aflată pe locul din dreapta față a murit, iar autoturismul a fost avariat.

O femeie din București a murit după ce un copac a căzut peste mașina în care circula cu soțul și cei doi copii. Familia era în vacanță

Tot joi, doi brazi au căzut în orașul Gura Humorului și au afectat ușor gardul unei gospodării și colțul unei case.

Totodată, în cădere, arborii au rupt și fire ale rețelei electrice din zonă.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.