Femeia, în vârstă de 55 de ani, a suferit răni grave după ce a fost prinsă între ușile unui tramvai şi târâtă câţiva metri pe stradă. Victima a fost transportată, de un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Iaşi la Unitatea de Primire a Urgenţelor de la Spitalul Sfântul Spiridon din Iaşi
Incidentul în care a fost implicat vagonul 320 a avut loc joi, după debarcarea şi îmbarcarea călătorilor, în momentul în care se închideau uşile.
"În loc să pună piciorul pe treaptă sau mâna pe bara de susţinere, ca uşile să se deschidă automat pentru că au senzori, femeia a băgat mâinile cu geanta. Când uşile s-au închis, femeia a retras mâinile, geanta rămânând prinsă în interiorul vagonului. Din cauza aglomeraţiei de pe peron, vatmanul nu a văzut incidentul şi a pornit vagonul. A văzut-o abia atunci când s-a dezechilibrat, moment în care a şi oprit tramvaiul şi a sunat la 112. O echipă de poliţişti s-a deplasat la faţa locului şi face cercetări pentru a stabili vinovăţia", a declarat Adrian Mihai, purtătorul de cuvânt al CTP Iaşi.
Femeia a fost preluată de un echipaj al Ambulanței Iași. Victima prezenta un traumatism cranio-cerebral cu plagă frontală stângă şi suspiciuni de fractură umăr stâng şi fractură gambă dreaptă. Pacienta era conştientă, stabilă hemodinamic şi respirator, a transmis purtătorul de cuvânt al SAJ Iaşi, informează Agerpres.
După acordare asistenţei medicale de urgenţă la locul solicitării a fost transportată la UPU de la Spitalul Sf. Spiridon din Iaşi pentru investigaţii de specialitate.
Biroul de Presă al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Iaşi a anunţat că în cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.