O fetiță din județul Buzău nu a fost primită la o serbare dedicată Centenarului pentru că nu avea costum popular. Cadoul neașteptat, primit de copilă

Comentează
O fetiță din județul Buzău nu a fost primită la o serbare dedicată Centenarului pentru că nu avea costum popular

O fetiță din județul Buzău nu a luat parte la serbarea de 1 decembrie pentru că nu avea costum popular. Părinții copilei de patru ani au dat vina pe educatoarea de la grădiniță pe care au reclamat-o la Inspectoratul Școlar. Povestea micuței a stârnit un val de emoții. Un bărbat a anunțat că îi va trimite fetiței un costum popular maramureșean, în mod simbolic.

Vasile Vlașin, președintele Asociației "Părinţi Salvatori", a anunțat că îi va dona fetiței costumul popular "în memoria lui Luca", băieţelul pe care l-a pierdut în urmă cu trei ani.

"Am rămas blocat de un asemenea gest, dar mă feresc să judec, pentru că nu am toate elementele. Dar, dacă situaţia este aşa cum a fost prezentată în presă, e de neacceptat un asemenea comportament. Toţi înţelegem ce înseamnă o fotografie sau o imagine în care toată lumea trebuie să fie îmbrăcată într-un anumit fel, disciplina pentru un cor, dar vorbim totuşi de nişte copii de grădiniţă dintr-o localitate unde poate nu toţi părinţii au posibilităţi financiare. Se putea găsi un rol şi pentru fetiţa respectivă, chiar dacă n-a respectat «dress code-ul»", a precizat Vasile Vlaşin, conform informatiabuzaului.ro.

Părinții fetiței au mărturisit că fiica lor de patru ani a fost dată afară de la serbarea organizată de grădinița din comuna buzoiană Cochirleanca. Ei susțin că educatoarea a luat această decizie deoarece copila nu era îmbrăcată în costum popular, notează știridebuzău.

"Doamna Albumița Chiriac nu mi-a chemat și mie fetița la serbare, din ce cauză? Nu pot să-mi dau seama. Aproape toți copiii au fost, în afară de fetița mea. Ce, ea are vreun defect? Îmi permiteam și eu să-i cumpăr o ie", acuză Mihai Văduva, tatăl fetiței, conform sursei citate.

Soții se tem că fetița lor ar putea rămâne cu traume în urma aceastui incident, mai ales că micuța își dorea mult să recite o poezie la serbare.

"A plâns că nu i-a dat și ei o poezie. Îi spusese bunicii să o învețe o poezie dar uite că nu a lăsat-o. Îmi doream ca părinte să o văd cum cântă la serbare, dar asta e", a spus tatăl copilei.

Revoltați din cauza gestului educatoarei, părinții au depus o plângere la Inspectoratul Școlar Județean Buzău.

De cealaltă parte, educatoarea care ar fi discriminat-o pe fetiță a negat toate acuzațiile. Ea a afirmat că doar 14 elevi din 50 au fost selectaţi pentru a organiza programul artistic.

"Nu a fost vorba despre o serbare, ci o activitate a cercului pedagogic din zona Cochirleanca, o activitate metodică cu doamnele din această zonă. A fost format un grup mic de copii, ca să prezinte un scurt program de primire pe tema Centenarului. Repet, nu a fost serbare, nu le-au fost date poezii copiilor să învețe, ci doar trei versuri ale cântecului care s-a repetat", a explicat educatoarea Albumița Chiriac, conform știridebuzău.

Reprezentanții Inspectoratului Școlar Buzău au precizat că acest caz va fi dezbătut și de Consiliul profesoral al unității de învățământ de care aparține grădinița. În funcție de concluziile anchetei, educatoarea ar putea fi sancționată.

Sursă foto: informatiabuzaului.ro

Citește și EXPERIMENT LIBERTATEA. Unde fugim când sună alarma? Buncăre private și subsoluri abandonate din anii ’90

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
17:12
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
MONDEN
Oana Tomoiaga
16:41
Tragedie la nunta Oanei Tomoiagă, concurentă la Asia Express. Un invitat a murit la petrecerea cu 1000 de oameni
Alina Pușcău - concurentă Asia Express
16:12
De ce nu se tratează Alina Pușcău de cancer în România. „Sunt revoltată. Nu vorbești așa cu oamenii, nu?”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
17:28
Din 1950 până astăzi, americanii și francezii au aruncat 200.000 de butoaie cu deșeuri radioactive în Atlantic: au schimbat ecosistemul de pe fundul oceanului
17:28
Turiștii, alungați de pe plaje și din orașe. Măsurile drastice luate în Spania, Grecia și Japonia împotriva numerelor mari de vizitatori
17:24
Cum a apărut Laura Cosoi în prima zi de școală a Verei: „Cât de prețioase sunt toate aceste prime dăți”
17:13
Mesaj RO-Alert trimis în 5 județe din cauza dronelor: cetățenii sunt sfătuiți să se adăpostească și să rămână în case
TRENDING
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
peisaj rural amplasat într-o vale largă, flancată de dealuri, Kosmaj, Serbia
16:56
Poți închiria un apartament cu 30 de euro și o casă întreagă cu doar 60. Stațiunea montană la 2 ore de România unde berea e ieftină și se mănâncă pe bani puțini
Arhipelagul Langkawi din Malaezia | Foto: Profiemdia Images
16:44
Arhipelagul format din 99 de insule unde ritmul vieții încetinește. Vegetația tropicală și apele în nuanțe intense de albastru și verde cuceresc turiștii
o mulțime densă de oameni participând la un concert sau un festival, aflată într-un spațiu larg și întunecat. Atmosfera vizuală este dominată de o rețea complexă, dinamică și foarte intensă de raze luminoase și lasere care se intersectează deasupra publicului.
16:18
Unul dintre cele mai bune cluburi de noapte din Europa este la un zbor de mai puțin de o oră distanță față de România. Cum arată clasamentul complet
patru fete tinere imbracate in costume de baie colorate, pe plaja, vazute de la spate, iesind din mare
15:17
Agențiile de turism deja lansează oferte pentru vara anului 2027. Printre cele mai populare destinații: Albania, Grecia și Spania
Un bărbat cu rucsac în spate, văzut din spate pe peronul unei stații de metrou, în timp ce prin fața lui trece un tren în viteză.
15:08
Românii fac naveta 53 de minute, dar cine sunt „super navetiștii Europei”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Fotografie cu caracter ilustrativ
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!