Cazul cutremurător a avut loc, luni seara, în comuna Văleni, de unde provin cei șapte tineri care au violat o elevă pe un câmp. O fetiță de doi ani, care a fost lăsată nesupravegheată de părinți, a băut Neostomosan, o soluție extrem de toxică, folosită pentru deparazitarea câinilor și pisicilor, scrie vremeanoua.ro.

„Am lăsat fiola de Neostomosan pe frigider, apoi m-am dus în altă cameră. După o perioadă scurtă de timp, soacra mea a luat fiola aia și a pus-o pe mașina de spălat, de unde fetița a reușit să o ia. La început am crezut că are probleme de constipație, pentru că a mai avut”, a declarat mama fetiței, pentru sursa citată.

Mama a sunat speriată la 112, numai după ce copila a leșinat. Și-a luat fetița în brațe și a alergat pe strada principală din comună, pentru a ieși în întâmpinarea ambulanței. Medicii sosiți de urgență la fața locului i-au acordat primul ajutor micuței care era în stare foarte gravă.

Fetița a fost transportată la Spitalul Județean Vaslui, unde a intrat în comă.

„Fetița era în stare foarte foarte gravă. Am înțeles că a băut substanța respectivă în jur de ora 17, iar la spital a ajuns la ora 18, în stare comatoasă. Într-o oră, toxicul acela și-a făcut efectul. Aceste substanțe organofosforice sunt dulci și acidulate, probabil copilul a crezut că e suc. Am intubat-o, i-am făcut spălături, i-am administrat antibiotic, dar, din păcate, nu s-a trezit”, a explicat dr. Gabi Olaru, specializat în medicină de urgență.

Pentru că starea fetiței era foarte gravă, medicii au decis să o transfere la Spitalul „Sfânta Maria” din Iași. Copila a intrat, însă, în stop cardiorespirator în momentul în care a fost urcată în ambulanță.De îngrijiri medicale a avut nevoie și mama fetiței, care a făcut un atac de panică când a aflat cât de grav este diagnosticul.

EXCLUSIV. PNRR-ul avansează în ritm de melc. Zeci de restanțe ale Guvernului Ciolacu. România riscă să piardă miliarde de euro
Recomandări
EXCLUSIV. PNRR-ul avansează în ritm de melc. Zeci de restanțe ale Guvernului Ciolacu. România riscă să piardă miliarde de euro

Medicii au încercat să o resusisteze, însă copila nu a mai putut fi readusă la viață.


Citește și EXCLUSIV/ Misterul cadavrelor de la fabrica de ciment din Bucureşti. Paznicii au fost filmaţi cu câteva ore înainte să moară


 

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cinci zodii care pot face bani frumoși după Paște. Astrele se aliniază pentru ele
FANATIK.RO
Cinci zodii care pot face bani frumoși după Paște. Astrele se aliniază pentru ele
Wow! Cum arată Noelle Vlasov, numită „cel mai frumos copil din România”, la 19 ani. S-a stabilit în Londra și a devenit vegană
Viva.ro
Wow! Cum arată Noelle Vlasov, numită „cel mai frumos copil din România”, la 19 ani. S-a stabilit în Londra și a devenit vegană
Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Libertateapentrufemei.ro
Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Ilie Dumitrescu, șocat de gestul la adresa lui Bogdan Lobonț: „E clar, o să rămână antrenor de portari”
GSP.RO
Ilie Dumitrescu, șocat de gestul la adresa lui Bogdan Lobonț: „E clar, o să rămână antrenor de portari”
Țeapa pe care au luat-o doi pensionari care și-au cumpărat o casă: “Am fost trași pe sfoară”
FANATIK.RO
Țeapa pe care au luat-o doi pensionari care și-au cumpărat o casă: “Am fost trași pe sfoară”
Un șofer și-a verificat TIR-ul înainte de a ieși din țară prin Timiș. Ce a văzut l-a făcut să sune la 112
Știrileprotv.ro
Un șofer și-a verificat TIR-ul înainte de a ieși din țară prin Timiș. Ce a văzut l-a făcut să sune la 112
A făcut milioane de români să râdă, dar cele mai noi imagini cu el sunt sfâșietoare. Actorul e imobilizat în scaun cu rotile, în urma unui AVC
Unica.ro
A făcut milioane de români să râdă, dar cele mai noi imagini cu el sunt sfâșietoare. Actorul e imobilizat în scaun cu rotile, în urma unui AVC
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Orangesport.ro
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
BMW-ul străpuns de parapetul metalic pe A1 ar fi intrat în acvaplanare, înainte de impactul mortal. Noi imagini de la locul tragediei
Observatornews.ro
BMW-ul străpuns de parapetul metalic pe A1 ar fi intrat în acvaplanare, înainte de impactul mortal. Noi imagini de la locul tragediei
Horoscop 25 aprilie 2024. Peștii pot răsufla ușurați, șirul problemelor financiare se întrerupe, dar vor trebui să aibă o rezervă față de cheltuieli
HOROSCOP
Horoscop 25 aprilie 2024. Peștii pot răsufla ușurați, șirul problemelor financiare se întrerupe, dar vor trebui să aibă o rezervă față de cheltuieli

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI