Cel mai tanar campion mondial din istoria Formulei 1. Iubitul uneia dintre cele mai frumoase şi in vogă femei din lume, Nicole Scherzinger. Şi, în curând, va fi cel mai bine plătit sportiv din lume, cu un total de 100 de milioane de lire sterline pe an, aproximativ 127 de milioane de euro, depăşindu-i, mai ceva ca pe rivalii de pe pistă, pe David Beckham sau Tiger Woods.
Scenariul de Hollywood al ultimei curse a sezonului, cu britanicul Hamilton proclamat cel mai tânăr campion din istorie pe ultima turnantă, a avut o continuare pe măsură. Zeci de persoane l-au strâns în braţe pe Lewis, iar cel mai dulce a fost sărutul iubitei, Nicole.
Lewis (23 de ani) şi prim-solista Pussycat Dolls, Nicole Scherzinger (29 de ani), negau, imediat după cursa de Formula 1 de la Monte Carlo, că ar forma un cuplu. S-au răzgândit câteva ore mai târziu, făcând publică relaţia lor. „Ne vedem de ceva vreme. Azi a fost minunat”, comenta Nicole triumful iubitului ei, iar Lewis nu mai avea ochi pentru altcineva, nu-şi mai lua mâinile de pe ea. Tinerii s-au sărutat ca şi cum nimeni nu i-ar fi văzut.
Dar ce-or fi simţit cei doi duminica trecută, la finalul Marelui Premiu al Braziliei, când britanicul a fost încununat cel mai tânăr campion din istorie? Din standurile de la Interlagos, Nicole a sărit în sus de bucurie, în momentul în care şi-a dat seama că Lewis a terminat al cincilea, exact locul de care avea nevoie pentru a cuceri titlul mondial. „Eram aproape de colaps când a intrat în ultimul tur de pistă”, şi-a descris sentimentele starul Pussycat Dolls.
Eroul şi-a găsit greu cuvintele: „Simţeam că explodez. Nu ştiu cum de mi-am păstrat calmul. A fost cea mai grea cursă a vieţii. Nu ştiu cum am reuşit”. Cei doi s-au sărutat chiar pe pista din Brazilia, iar apoi au ciocnit un pahar de şampanie.
A avut noroc cu carul
Nici cel mai inspirat scenarist nu s-ar fi gândit la aşa un final în ultima cursă a sezonului. Eroul local al brazilienilor, Felipe Massa, a trecut primul linia de sosire şi, pentru câteva momente, s-a crezut campion. În spate, Lewis Hamilton pierduse a cincea poziţie în faţa lui Sebastian Vettel. Apoi, când deja se zărea linia de sosire, pilotul clasat al patrulea, Timo Glock, a încetinit din cauză că nu-şi schimbase pneurile, suficient pentru a pierde două locuri şi a-l urca pe Hamilton pe podiumul campionului mondial. Al 30-lea al Formulei 1.
Cântăreaţa născută în Hawai şi Lewis Hamilton s-au cunoscut anul trecut, la München, cu ocazia MTV Awards. „Are un suflet minunat. Când l-am văzut atunci, era înconjurat de mulţime”, a spus Nicole.