Protestatarii afiliați la FSE Spiru Haret și FSLI au cerut din nou demisia ministrului Educației, Daniel David, așa cum au făcut-o de mai multe ori în ultimele săptămâni și au transmis că nu renunță la proteste.

Pe 12 august, ministrul David a spus că dacă Guvernul Bolojan nu adoptă măsurile pentru reducerea deficitului bugetar, nu vor mai fi bani pentru burse și salarii. Declarația a venit după ce sindicaliștii din Educație i-au cerut demisia și au amenințat cu boicotarea începerii anului școlar. Apoi s-a referit și la varianta demisiei: „Demisia mea s-a cerut de la începutul primului mandat, cu planurile-cadru, continuă acum și mereu am spus că, dacă dacă demisia mea ar fi rezolvat problemele, cu plăcere mi-aș fi depus-o”.

Profesorii au ieșit de mai multe ori în stradă împotriva „Legii Bolojan” în ultima lună. O nemulțumire este creșterea normei didactice de predare de la 18 la 20 de ore pe săptămână. Sindicatele acuză că această măsură va duce la restrângeri de activitate și tăieri salariale. Un alt punct criticat este reducerea cu peste 50% a tarifului pentru plata cu ora. „Domnule ministru, faceți un gest onorabil și prezentați-vă demisia!”, au cerut sindicaliștii din Educație. Aceștia au amenințat că e posibil chiar să nu înceapă anul școlar pe 8 septembrie.

Primul pachet pentru reducerea deficitului bugetar, pe care Guvernul condus de Ilie Bolojan și-a asumat răspunderea în Parlament și care a intrat în vigoare la 1 august, conține câteva măsuri care vor afecta inclusiv profesorii.

Măsurile luate de Executiv au ca scop reducerea cheltuielilor statului, după ce anul trecut România a avut cel mai mare deficit din Europa, de 9,3% din PIB.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.