Mergi direct la conținut »
O mamă și-a luat cele două fiice minore când a spart o casă! Paguba a fost însemnată
Știri România Libertatea > Ştiri > Știri România > O mamă și-a luat cele două fiice minore când a spart o casă! Paguba a fost însemnată

O mamă și-a luat cele două fiice minore când a spart o casă! Paguba a fost însemnată

Pe 24 martie, o casă din comuna Livezile, județul Bistrița Năsăud, a fost spartă. După cercetări amănunțite, oamenii legii au dat de urma făptașei, o femeie din Cluj.

Surpriza oamenilor legii a fost și mai mare când au descoperit că hoața și-a luat cu ea la spargerea respectivă și două fete minore, de 11 și 12 ani, pe care a vrut, probabil, să le „învețe meserie”, a notat bistriteanul.ro.

„Astfel, ca urmare a cercetărilor efectuate, polițiștii au identificat o femeie de 33 de ani, din Recea Cristur, județul Cluj, bănuită că, împreună cu fiicele ei minore, de 11 și 12 ani, ar fi sustras suma de 6.600 de euro, din locuința unei femei din localitatea Livezile”, se arată în buletinul de presă al IPJ BN.

Din cei 6.600 de euro furați, polițiștii au recuperat 6.000, pe care i-au predat persoanei păgubite. Clujeanca a fost reținută pentru 24 de ore și apoi prezentată în fața instanței de judecată, care a decis luarea măsurii arestării preventive pentru 30 de zile.

Copiii au ajuns în grija autorităților

Cele două copile au fost internate în centrul de primire în regim de urgență Bistrița din cadrul DGASPC Bistrița-Năsăud. S-ar părea că nu doar cele două fete minore au ajuns în grija DGASPC BN.

„Vineri seara ne-au fost aduși în regim de urgență patru copii, din cei șase pe care îi are femeia respectivă. Noi, ca și instituție, avem termen cinci zile, în care să venim cu o propunere de măsură de protecție pentru acești copii. Deoarece femeia are domiciliul în județul Cluj, am luat legătura cu reprezentanții DGASPC Cluj și așteptăm de la ei o variantă de măsură de protecție.

Și cu aceasta ne vom prezenta în fața instanței și se va decide dacă cei patru copii vor ajunge într-un centru sau la un asistent maternal. Așteptăm să vedem ce ne spun cei de la Cluj”, a declarat Crina Andreica, directorul adjunct al DGASPC BN.


„Gaura neagră” de la Aeroportul Otopeni: „Într-un an de zile „s-au evaporat” 170 de cărucioare de bagaje!

Close
Închide
  Close