Femeia a fost nevoită să aprindă un foc de tabără pentru a-și încălzi cei doi băieți de 12, respectiv 9 ani, deoarece temperaturile din Nepal, în special în regiunea Bajura, unde a avut loc cazul șocant, ating valori negative în timpul iernii.

Mama și copiii săi au murit în somn, cel mai probabil, după ce au inhalat fum, a precizat un oficial nepalez pentru BBC. Păturile găsite în locuința improvizată erau arse, iar mama avea arsuri pe picioare.

Tradiția numită chhaupadi implică alungarea femeilor în perioada menstruației din locuința familiei și forțarea acestora să doarmă în colibe. Practica a fost interzisă în 2017 Nepal, însă este păstrată în continuare în zonele rurale.

O mamă și cei doi copii ai săi au murit în Nepal după ce au fost forțați să doarmă într-o colibă

Aceasta nu este prima tragedie care are loc în condițiile în care femeile sunt forțate să doarmă în aceste colibe. Au fost semnalate numeroase cazuri de sufocare, iar o adolescentă a murit, după ce a fost mușcată de un șarpe.

Potrivit legii din Nepal, cei care izolează femeile aflate la ciclu riscă trei luni de închisoare și o amendă de 27 de dolari.

sursă foto: EPA


Citește și Scrisoare emoționantă a fratelui lui Patrick Ekeng: „Pentru că era negru, nu era o ființă umană, la fel ca acel asistent medical? Stop rasismului!”


 

Țiriac și Halep, dialoguri incredibile: „Să-ți fie rușine când te uiți în oglindă! Du-te acasă!”
GSP.RO

Țiriac și Halep, dialoguri incredibile: „Să-ți fie rușine când te uiți în oglindă! Du-te acasă!”

Horoscop 17 noiembrie 2019. Este o zi încărcată de sensibilitate, pentru Tauri
HOROSCOP

Horoscop 17 noiembrie 2019. Este o zi încărcată de sensibilitate, pentru Tauri