O româncă, primul stagiar pensionar din Parlamentul European: „Învăț de la absolut oricine are ceva inteligent de arătat”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
O româncă de 61 de ani este prima stagiară senioară din Parlamentul European. Într-un interviu pentru Școala 9, aceasta a vorbit despre importanța de a te menține tânăr învățând în permanență și despre ce înseamnă munca în una din cele mai importante instituții europene.
Cuprins:
Suntem ultimii din Uniunea Europeană la capitolul participarea adulților la învățare continuă. Doar 1% dintre românii între 25 și 64 de ani participă la vreun program de formare, iar pandemia a sistat foarte multe din aceste oportunități care, în mod obișnuit, se desfășurau față în față.
Pentru cei deveniți pensionari, variantele sunt destul de puține. Carmen Bărbulescu, 61 de ani, este jurnalist de meserie și în urma unui concurs deschis de cabinetul europarlamentarului român Nicu Ștefănuță (USR) a devenit primul stagiar pensionar de la Bruxelles.
De o lună, Carmen învață cum funcționează instituția europeană pentru a putea să contribuie cu experiența ei la activitatea grupului parlamentar.
Stagiul ei durează trei luni, iar practica este remunerată printr-o indemnizație care ajunge la fix pentru a plăti chiria și masa în Bruxelles, un oraș cu costuri de trai ridicate. Până când alți parlamentari vor prelua exemplul, Carmen crede că toți cei care au bunici interesați ar trebui să le scrie europarlamentarilor români pentru a-i întreba dacă au de gând să ofere astfel de oportunități.
- Aici puteți afla cine și cum poate depune o cerere pentru un stagiu în Parlamentul European.
„Încerc să prind din zbor temele, amendamentele, subtilitățile”
Reporter: Cum arată o zi tipică a primului stagiar pensionar în Parlamentul European?
Carmen Bărbulescu: În primul rând, ori de câte ori intru în clădirea parlamentului mă simt ca la aeroport. Trebuie să prezint green-pass-ul, badge-ul, să dau jos toate harnașamentele, mantoul, fularul, rucsacul, poșeta, iar laptopul să-l pun în tavă separată. Mi se verifică și temperatura și, dacă ies de mai multe ori din clădirea parlamentului, de fiecare dată când mă întorc urmez exact aceeași procedură. Nu doar eu, absolut oricine intră, inclusiv europarlamentarii. E normal, o instituție de o asemenea anvergură trebuie să fie safe, chiar dacă e un pic de disconfort la intrare.
Revenind la întrebare, unele dimineți încep cu cafea și planificare. Planificarea cu minuțiozitate a intervențiilor europarlamentarului este absolut fundamentală: ziua, ora, minutul și locul, căci nimeni nu este ubicuu. Uneori evenimentele chiar se suprapun sau sunt la distanță spațială semnificativă unul de celălalt, astfel încât nu totdeauna există posibilitatea de a le cuprinde pe toate. Trebuie creiere lucide pentru a menține în permanență o agendă fără sincope și fără suprapuneri. Asta la nivel organizatoric, dar și mai complicate sunt treburile legate de conținutul dosarelor ce se dezbat în parlament. Eu încerc să prind din zbor temele, amendamentele, subtilitățile și din când în când mai ajut la câte un comunicat de presă.
Apoi, prezența mea aici, la Parlamentul European, în calitate de stagiară, mă face să înțeleg mult mai bine pozițiile politice ale unor grupuri parlamentare, legăturile între Parlamentul European, Comisia Europeană, Consiliul European și Consiliul Uniunii Europene, dar și atribuțiile fiecăruia dintre ele. Am vizitat sălile unde sunt întrunirile în comisii, apoi și cea unde se țin plenarele, ascultând diverse intervenții ale unor europarlamentari.
Este pur și simplu impresionantă sala de plenară de la Bruxelles! Când o vedeam de-acasă, la televizor, nu îmi închipuiam că voi ajunge vreodată să și intru cu propriul fizic acolo! Never say never!Carmen Bărbulescu:
„Țara progresează - lent, dar progresează”
- Cum se văd politicile europene din spatele ușilor închise? V-ați modificat percepția asupra instituțiilor europene de când lucrați în cadrul uneia?
- Eu am fost dintotdeauna și sunt în continuare o susținătoare a Uniunii Europene. Consider că pentru România intrarea în UE a fost o mare șansă. Suntem într-o familie nobilă, izolaționismul, suveranismul nu au dus niciodată la nimic bun. Ca urmare, aici nu am avut mirări, ci doar plăcute așteptări.
Surpriza a venit însă din altă parte. Se consideră că, odată aleși, europarlamentarii pierd vremea pe-acolo pe la Bruxelles. Asta în primul rând pentru că presa din țară nu preia ecourile activității lor. Și percepția este că nu fac mai nimic, că dorm în cizme. Cel mai probabil în trecut chiar așa a și fost, mulți chiar au dormit cu anii. Ei bine, echipa lui Nicu Ștefănuță este una fantastică! Sunt câțiva tineri foarte pasionați de ceea ce fac, înalt școliți și calificați, fiecare cu specializarea lui, în domeniile în care Nicu are implicare europarlamentară.
De dimineața până seara se lucrează de zor la documente, se pregătesc luări de poziție, se concep amendamente, se fac înregistrări video, câte și mai câte. Este o muncă extrem de intensă, realmente solicitantă.
- Multe persoane din generația dumneavoastră apelează la nostalgie atunci când povestesc despre perioada de dinainte de aderare sau chiar din timpul regimului comunist. Cum se poate convinge o persoană care a ajuns la o anumită vârstă de importanța proiectului european?
- Așa cum am spus și mai devreme, eu m-am bucurat foarte mult când România a intrat în UE și consider și acum că dacă țara progresează - lent, dar progresează - se datorează în primul rând faptului că facem parte din această familie a statelor europene.
Nu am cum să fiu o nostalgică a comunismului, în niciun caz! Eu nu uit umilințele pe care eram obligați să le îndurăm toți. Parcă îi văd pe părinții mei, bieții de ei, stând cu noaptea-n cap la cozi interminabile după hrană. De asemenea, nu pot uita niciodată decretul antiavort 770 din 1966, în care au murit câteva zeci de mii de suflete. Femeile ajunseseră niște utere ambulante în acea perioadă, avortul fiind faptă penală care se pedepsea cu închisoarea. Este regretabil că lumea uită câte nenorociri au făcut comuniștii și confecționează pseudo-realități paralele.
„Învăț de la tineri, învăț de la fiul meu, învăț de la absolut oricine”
- Care sunt principalele lecții învățate după aproape o lună de stagiu practic? Cum găsiți inspirația de a fi în continuare motivată să învățați, să urmați principiul învățării pe tot parcursul vieții?
- Dacă tot m-ați întrebat, aș dori să spun aici că părinții mei, până în ultima zi a vieții lor, s-au informat, au citit, nu au întrerupt nicio clipă procesul de învățare. Sunt sigură că îi moștenesc. Pentru mine, a învăța în fiecare zi câte ceva nou mă face să spun seara, la bilanțul zilei, că nu a fost o zi pierdută. Învăț de la tineri, învăț de la fiul meu, învăț de la absolut oricine are ceva inteligent de arătat sau comunicat.
- Care au fost obstacolele pe care le-ați întâmpinat în această experiență de învățare?
- Abrevierile, de exemplu, pe teme familiare colegilor mei. Ei lucrează de ani buni cu aceste dosare pe mediu, buget, sănătate și este foarte firesc să vorbească uneori prescurtat, căci au limbaj comun. Dar oamenii sunt foarte drăguți și au răbdare cu mine, explicându-mi ceea ce nu înțeleg.
De asemenea, nu am deprins lucrul cu un format foarte util de programare a calendarului, dar și de stocare a dosarelor, a documentelor. Nu mi s-a părut foarte prietenoasă interfața acestui program, deși i-am înțeles utilitatea. Sper însă că până voi pleca de la Bruxelles, să învăț să lucrez și cu acest instrument.
Interviul integral, pe Școala 9.
