O româncă și fiica ei de 13 ani, găsite moarte într-un apartament din Torino, în Italia. Poliția ia în calcul ipoteza unui omor urmat de sinucidere

Comentează

O femeie româncă în vârstă de 40 de ani și fiica ei de 13 ani au fost găsite moarte în apartamentul în care locuiau, la Torino, în Italia. Polițiștii investighează cazul și iau în calcul, în acest moment, ipoteza unui omor urmat de sinucidere, potrivit Virgilio.

Mamă româncă și fiica de 13 ani, găsite moarte în Torino

Tragedie în Italia, unde o româncă de 40 de ani și fiica sa de numai 13 ani au fost găsite fără viață în locuința lor de pe via Domodossola, din Torino. Poliția italiană investighează cazul și ia în calcul ipoteza unui posibil omor urmat de sinucidere. Potrivit primei ipoteze a anchetatorilor, femeia și-ar fi ucis fiica prin strangulare, după care și-ar fi luat viața prin spânzurare.

Totuși, anchetatorii subliniază că, în acest moment, nu poate fi exclusă nicio altă variantă.

Oroarea a fost descoperită de fiica cea mare a femeii, în vârstă de 19 ani, după ce s-a întors acasă.

Fiica cea mare a ajuns la spital în stare de șoc

La fața locului au intervenit polițiștii din cadrul Brigăzii Mobile din Torino, care investighează circumstanțele tragediei.

Nenorocirea s-a produs în cursul dimineții de duminică, 21 iunie, într-un apartament situat în cartierul Parella din Torino. Echipajele medicale ale serviciului de urgență 118 din cadrul Azienda Zero au intervenit de urgență, însă nu au mai putut face nimic pentru a salva cele două victime, acestea fiind deja decedate la sosirea medicilor. Paramedicii au încercat să o resusciteze pe adolescenta de 13 ani, însă fără succes. Sora acesteia, care a descoperit cadavrele, a fost transportată în stare de șoc la Spitalul Maria Vittoria.

Posibil omor urmat de sinucidere

Potrivit agențiilor de presă italiene, femeia locuia singură în apartamentul de pe via Domodossola împreună cu cele două fiice ale sale, în vârstă de 13 și 19 ani. Se pare că aceasta se despărțise de soțul său în urmă cu mai mult timp.

Conform primelor concluzii rezultate în urma cercetărilor efectuate la fața locului, femeia de 40 de ani și-ar fi strangulat fiica cea mică, după care și-ar fi pus capăt zilelor folosind o frânghie.

Cu toate acestea, anchetatorii consideră că este încă prea devreme pentru a stabili cu certitudine modul în care s-au petrecut faptele. Specialiștii criminaliști continuă cercetările în apartamentul din cartierul Parella pentru a aduna toate probele necesare. Potrivit informațiilor publicate de ANSA, elementele descoperite până în prezent susțin ipoteza unui posibil omor urmat de sinucidere.

În paralel, polițiștii încearcă să reconstituie profilul psihologic al femeii de 40 de ani, prin discuții cu rude, prieteni și persoane apropiate.

Printre mărturiile considerate esențiale de anchetatori se numără și cea a fostului soț al femeii, care nu mai locuia de ceva vreme în apartament, după separarea cuplului.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
MONDEN
Nicoleta Nucă
16:01
Imagini cu Nicoleta Nucă după ce a slăbit 10 kilograme. Cât a ajuns să cântărească. „Mi-a plăcut procesul și m-am ținut de treabă”
Arhiva foto
15:59
Cătălin Botezatu va ajunge pe masa de operație: „Trebuie să o fac când sunt foarte liniștit”
POLITIC
Ilie Bolojan a spus că PNL nu vrea să intre în viitorul guvern Luca Niculescu, dar e dispus să dea votul în Parlament. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
15:42
Ilie Bolojan, după negocierile cu Luca Niculescu: „PNL nu intenționează să participe în acest guvern”, dar „este deschis să acorde un vot de instalare”
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
LiveText
16:00
Luca Niculescu, premierul desemnat, a negociat cu PSD, PNL și UDMR. Social-democrații au pus condiții, liberalii au anunțat decizia
Ultimele știri
16:39
5 știri by Libertatea – Tech: Ce legături existau între Steve Jobs şi CIA și de ce nu au acces europenii la Siri AI
16:30
Boala tăcută care lasă peste 250.000 de români fără vedere. Obiceiul zilnic care îți distruge ochii fără să simți
16:29
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, neagă că ar fi ucis-o. Cum descrie bărbatul evenimentele din seara crimei
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
14:30
Programul pelerinajului de Sfânta Parascheva de la Iași 2026 - informații utile
11:08
Valul de COVID-19 aduce simptome digestive și complicații de sezon. Atenție la capcana testelor ieftine comandate online!
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Fotografie aeriană a navei de croazieră „Disney Magic” la plecarea din Miami
16:02
Disney a lansat cel mai spectaculos vas de croazieră din flota sa. Turitșii se vor putea bucura de 7 piscine, spectacole live și un meniu inspirat din filmele „Frozen”
Dacă te confrunți cu tristețe, furie sau o stare de spirit proastă care persistă mai mult de două săptămâni și îți afectează viața de zi cu zi, este momentul să ceri ajutor de specialitate.
14:57
Ce se întâmplă când tristețea durează mai mult de două săptămâni și care sunt semnele ce indică o problemă gravă la copii și adulți
Femeie din SUA de 100 ani cu o coca cola în mână
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hotdog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Un microbuz plin cu pasageri s-a izbit de o mașină la Mateești.Foto: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
bmw x3 - gri, 2026 confiscat la vama sculeni
13:16
Un șofer polonez de 26 de ani a rămas fără BMW-ul nou-nouț de 320.000 de lei la vama Sculeni
Mihai Chirica
AnalizăExclusiv
12:30
Dosarul „Păcura”: Cum s-a ales Mihai Chirica cu urmărire penală și sechestru pe avere. Totul a început cu o donație către Republica Moldova
O femeie umple un pahar de apă la robinetul chiuvetei din bucătărie
11:18
Cât costă un metru cub de apă în România. Orașul în care plătești de peste două ori mai mult
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește