Stephanie Christol, 30 de ani, studentă în ultimul an la King’s College din Londra, a fost revoltată când  a primit de la lectorul univrsitar o listă de cărți, potrivit mirror.co.uk.

Ea a amenițat că va tăia organul sexual al profesorului după ce pe lista de cărți a regăsit un desen animat numit „The Snail Virgin” („Melcul Virgin”).

Tânăra a fost convinsă că Dr Christopher Dillon a încercat să o batjocorească prin respectivul desen aflat în lista de lectură, făcând prin gestul său o aluzie la lipsa ei de experiență sexuală.


Studenta furioasă i-a trimis un email profesorului amenintându-l că îi va tăia penisul și i-l va indroduce în partea lui dorsală.

De asemenea, fata i-a trimis acestuia o serie de mesaje jignitoare pe Facebook. După sute de mesaje ameințătoare, cazul a ajuns în fața unei instanțe.

„Două dintre mesaje spuneau – Te voi prinde – și – O să găsesc o cale să te fac să îți ceri scuze. Au fost ameințări și mi-am făcut griji că totul se va extinde până la partenera mea de viața”, a declarat Dr Dillion.

Dr Christopher Dillon (foto kcl.ac.uk)

Dr Christopher Dillon (foto kcl.ac.uk)

Lectorul a mers la poliție în luna septembrie a anului 2016 și studenta a primit atunci un avertisment pentru hărțuire. Dar bombardamentul a continuat și Christol a trimis de atunci tot felul de semne agresive. Stundenta a fost reținuță și urmează să primească verdictul pentru hărțuire fără violență.


Psihologul Libertatea: “Primăvara e un drog natural pentru organism. De aceea crește libidoul”


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.