Fata a suferit răni grave, fiind suspectă, la o primă evaluare, de o fractură la coloană, a anunțat ziardehunedoara.ro. Martorii au spus că fata a fost văzută plimbându-se singură prin zonă, semn că avea de gând să se sinucidă.

„Nu își mai mișca membrele inferioare”

„Echipajul a fost solicitat pentru o persoană de sex feminin, în vârstă de 17 ani, care a căzut de pe pasarelă pe calea ferată. Adolescenta era conștientă, cooperantă, dar cu o leziune de coloană vertebrală, nu își putea mișca membrele inferioare.

A intervenit echipajul SMURD de prim-ajutor și echipajul cu medic de ambulanță din Deva”, a declarat purtătorul de cuvânt al Serviciului Județean de Ambulanță Hunedoara, medicul Călin Dumitrescu.

Tânăra a fost transportată de urgență la Unitatea de Primiri urgențe a Spitalului Județean din Deva.

„Polițiștii de la Transporturi Feroviare fac cercetări cu privire la cauzele care au determinat-o pe tânără să recurgă la tentativă de suicid”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Nițu.


Marius Faghiura, tânărul înjunghiat mortal în Mediaș, a murit sub ochii tatălui său. Trei suspecți, reținuți în cazul crimei

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.