Proiectul din Ucraina care spune poveștile celor uciși de Rusia în război: „Își trăiau viața ca noi toți și dintr-odată au dispărut”

Comentează
Arhiva foto

„Ce trist mai este să vezi cum mii de oameni uciși în războiul din Ucraina, fără nicio vină, se transformă în elemente de statistică, construită pe durere și lacrimi, iar noi vrem să nu permitem acest lucru”, povestește pentru cititorii Libertatea Lera Lauda, coordonatoarea proiectului „Memorial: uciși de Rusia”.

Proiectul este realizat de o echipă de jurnaliști, cercetători și voluntari care se ocupă de poveștile triste de război, de aflarea istoriilor de viață ale oamenilor uciși de Rusia în Ucraina.

Scopul proiectului este de a reaminti publicului că bătrânii, copiii, femeile și bărbații care nu mai sunt printre noi aveau vieți obișnuite, planuri de concedii, studii, își doreau familii sau cariere, dar războiul le-a frânt toate acestea.

Banii erau colectați pentru concerte, dar au fost cheltuiți pentru înmormântări

Lera Lauda

Cu câteva luni înaintea războiului Agenția Abo și un grup de jurnaliști-voluntari din Popasna, regiunea Luhansk, localitate ocupată acum de Rusia și practic distrusă, au început să colecteze bani pentru terenuri de joacă, bănci în parcuri, concerte în aer liber. Erau proiecte care urmau să fie realizate în Donbas.

A venit războiul. Toți banii au fost cheltuiți pentru strângerea morților din orașul bombardat și înmormântarea lor.Lera Lauda, șefa Agenției Abo din Kiev, care coordonează proiectul „Memorial: uciși de Rusia”

Voluntarii au început să publice numele celor înmormântați. „Au apărut primele liste aproximative. Uneori se știa cine este persoana ucisă, alteori scriam, de exemplu, că a fost înmormântată o femeie de circa 70 de ani, găsită moartă pe o anumită stradă”, relatează coordonatoarea proiectului.

„Oamenii își trăiau viața și la un moment dat au dispărut. Nimeni nu mai știe unde sunt ei sau posibil că nici nu îi mai caută nimeni”, menționează Lera Lauda.

Marea bătălie împotriva statisticii rigide de război

Pas cu pas, a apărut necesitatea informării societății despre persoanele ucise în război. Mai întâi datele despre victime erau căutate pe Facebook, apoi a apărut o echipă de jurnaliști și cercetători care contactau rudele, vecinii sau prietenii persoanelor ucise și scriau un necrolog de maximum 1.000 de semne. Așa a apărut proiectul „Memorial: uciși de Rusia”.

„După o serie de lupte crâncene, după evenimentele de la Bucha și uciderea civililor din estul Ucrainei am înțeles că trebuie să facem ceva. Este trist că mii de oameni uciși în războiul din Ucraina, fără nicio vină, se transformă în elemente de statistică, construită pe durere și lacrimi, iar noi vrem să nu permitem acest lucru”, subliniază Lera Lauda.

<strong>Echipa de jurnaliști analizează diverse informații despre mii de oameni care au fost uciși. Fiecare persoană are povestea ei.</strong>

Pe site apar texte scurte - cu o fotografie - despre viața persoanei ucise și circumstanțele morții. Informațiile sunt sistematizate după localitate, dată, vârstă, povestește pentru Libertatea redactorul-șef al proiectului „Memorial: uciși de Rusia”, Anastasia Abrameț.

Anastasia Abrameț

Povești cutremurătoare din Ucraina

„Toate persoanele ucise de Rusia, indiferent dacă au fost civili sau militari, nu au avut nicio vină, pentru că țara noastră a fost agresată. Nu Ucraina a atacat un stat vecin. Oamenii își doreau să-și crească copiii sau nepoții, însă au fost uciși de Rusia”, consideră Anastasia Abrameț.

Jurnalista spune că toate poveștile cutremurătoare din Ucraina arată că nimeni nu își dorea războiul.

„Mi s-a întipărit mai ales istoria unei doamne din regiunea Harkov care a ieșit în grădină să strângă mazăre și a fost găsită moartă acolo, lângă căldare”, povestește Anastasia Abrameț.

Casă distrusă, cinci morți și o ceașcă

Este absolut tristă și povestea unui bătrân, a cărui fotografie a cutremurat Ucraina, povestește Abrameț. Bărbatul a găsit sub ruinele casei bombardate o ceașcă intactă. În același timp, de sub ruine au fost scoși cinci membri ai familiei lui. Nimeni nu a rămas în viață.

Bărbatul care a găsit o ceașcă intactă sub dărâmăturile casei sale bombardate. Tot sub ruine și-a găsit și 5 rude decedate

„Este întreagă, incredibil, ceașca nu are nicio crăpătură”, spunea bătrânul. Povestea a impresionat întreaga echipă a proiectului.

Povestea ultimei nopți din viața Evei

Libertatea a scris, pornind de la necrologul jurnaliștilor ucraineni, și despre povestea ultimei nopți din viața Evei, din sudul Ucrainei. La sfârșitul lunii iunie, armata rusă a lansat mai multe rachete asupra orașului Oceac. Una dintre ele a lovit casa în care dormea o fetiță de 8 ani, Eva.

A murit sub dărâmături, la fel și bunica ei, iar sora și fratele sunt în comă. O poză care arată trupul fetiței sub dărâmături a provocat multă emoție în rândul ucrainenilor.

Să scrii despre morți este cu mult mai greu decât să scrii despre vii

Redactorul-șef al proiectului „Memorial: uciși de Rusia” susține că este foarte greu să fii jurnalist în Ucraina. Războiul a schimbat fundamental această profesie.

„Este foarte dificil acest aspect moral. Dacă înainte lucram plini de energie câte 12 ore pe zi, acum devii epuizat moral foarte rapid. După primul necrolog scris despre un militar, o colegă de redacție nu și-a putut reveni o perioadă lungă. Să scrii despre morți este cu mult mai greu decât să scrii despre vii. Toate istoriile sunt triste, iar mărturiile - cutremurătoare”, menționează Anastasia Abrameț.

Proiectele de presă din Ucraina abia supraviețuiesc

Potrivit coordonatoarei proiectului „Memorial: uciși de Rusia”, presa din Ucraina trece printr-o perioadă dificilă. Lera Lauda menționează că veniturile din reclamă sunt minime, toate întreprinderile au redus cheltuielile de marketing.

„Fără granturi și donații ale organizațiilor internaționale proiectul nostru nu ar fi fost posibil”, subliniază Lera Lauda, adăugând că își propune să lanseze o serie de website-uri locale consacrate memoriei apărătorilor ucraineni sau civililor care și-au pierdut viața în războiul declanșat de Rusia.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
17:12
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
MONDEN
Oana Tomoiaga
16:41
Tragedie la nunta Oanei Tomoiagă, concurentă la Asia Express. Un invitat a murit la petrecerea cu 1000 de oameni
Alina Pușcău - concurentă Asia Express
16:12
De ce nu se tratează Alina Pușcău de cancer în România. „Sunt revoltată. Nu vorbești așa cu oamenii, nu?”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
17:28
Din 1950 până astăzi, americanii și francezii au aruncat 200.000 de butoaie cu deșeuri radioactive în Atlantic: au schimbat ecosistemul de pe fundul oceanului
17:28
Turiștii, alungați de pe plaje și din orașe. Măsurile drastice luate în Spania, Grecia și Japonia împotriva numerelor mari de vizitatori
17:24
Cum a apărut Laura Cosoi în prima zi de școală a Verei: „Cât de prețioase sunt toate aceste prime dăți”
17:13
Mesaj RO-Alert trimis în 5 județe din cauza dronelor: cetățenii sunt sfătuiți să se adăpostească și să rămână în case
TRENDING
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
peisaj rural amplasat într-o vale largă, flancată de dealuri, Kosmaj, Serbia
16:56
Poți închiria un apartament cu 30 de euro și o casă întreagă cu doar 60. Stațiunea montană la 2 ore de România unde berea e ieftină și se mănâncă pe bani puțini
Arhipelagul Langkawi din Malaezia | Foto: Profiemdia Images
16:44
Arhipelagul format din 99 de insule unde ritmul vieții încetinește. Vegetația tropicală și apele în nuanțe intense de albastru și verde cuceresc turiștii
o mulțime densă de oameni participând la un concert sau un festival, aflată într-un spațiu larg și întunecat. Atmosfera vizuală este dominată de o rețea complexă, dinamică și foarte intensă de raze luminoase și lasere care se intersectează deasupra publicului.
16:18
Unul dintre cele mai bune cluburi de noapte din Europa este la un zbor de mai puțin de o oră distanță față de România. Cum arată clasamentul complet
patru fete tinere imbracate in costume de baie colorate, pe plaja, vazute de la spate, iesind din mare
15:17
Agențiile de turism deja lansează oferte pentru vara anului 2027. Printre cele mai populare destinații: Albania, Grecia și Spania
Un bărbat cu rucsac în spate, văzut din spate pe peronul unei stații de metrou, în timp ce prin fața lui trece un tren în viteză.
15:08
Românii fac naveta 53 de minute, dar cine sunt „super navetiștii Europei”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Fotografie cu caracter ilustrativ
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!