Oare chiar era mai bine pe vremea lui Ceauşescu? O comparaţie între viaţa de atunci şi cea de acum, la 27 de ani de la Revoluție
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Psihologul Cezar Laurenţiu Cioc face un studiu comparativ între modul în care trăiau românii în regimul comunist al lui Nicolae Ceauşescu şi viaţa capitalistă din vremurile noastre.
Cuprins:
“Era mai bine dom’le pe vremea lui Ceauşescu” poţi auzi din gura celor trecuţi de prima şi a doua tinereţe. ”Îţi dădea casă, aveai loc de muncă asigurat, pensia îţi ajungea să trăieşti” continuă ei trăgând jar sub oala propriilor convingeri. În tot acest timp, tinerii cu smartphone în mână nu au auzit de Ceauşescu decât dacă nu au chiulit de la clasele de istorie. Ei râd cu poftă când le povesteşti despre puii fraţii-petruşi, creveţii vietnamezi, bomboanele Cip, oranjadă sau brifcor. Dincolo de nostalgia aferentă, cei trecuţi de primele două tinereţi tind să uite de foametea de după 1981, de frigul pe care îl făceau în blocurile comuniste unde nu exista nici apă caldă la robinet nici gaze la aragaz sau de frica patologică de a nu fi urmărit de securitate. Cum poţi explica aceste trăiri tinerilor care nu doar că nu cunosc ce este foametea dar se îndoapă zi de zi cu fast food până la limita obezităţii, nu au experimentat niciodată lipsa flăcării aragazului şi nu au perceput apa caldă ca pe un lux.
Cum motivează cei care susţin că era mai bine pe vremea lui Ceauşescu!
Pentru români, casa este una dintre cele mai importante valori. Comuniştii ofereau prin repartiţie căte un apartament familiilor sau o garsonieră nefamiliştilor. Acesta este principalul argument pentru care sustinătorii regimului comunist afirmă că atunci era mai bine. Pe langă aceasta, comuniştii îti găseau cu titlu obligatoriu un loc de muncă indiferent dacă el ti-se potrivea sau nu. Cei mai mulţi ieşeau la pensie din acelaşi post unde se angajaseră prima dată. Universităţile funcţionau pe principiul competenţei. Nu ieşeau licenţiaţi pe bandă rulantă. Serviciul obligatoriu şi implicarea armatei, deţinuţilor sau clasei muncitoare în general în constructii, a dus la construirea în timp record a magistralelor de metrou, a casei poporului sau a cheiului dâmboviţei urbane moderne. Mâna de lucru era multă şi ieftină iar acest lucru a dus la transformarea peisajului urban. Pasajul de la Unirii a fost săpat în patru săptămâni şi nu în doi ani ca cel de la Băneasa în vremurile noastre. Dacă Ceauşescu ar fi fost un lider vizionar şi ar fi înţeles necesitatea viitoare a autostrăzilor, ţara ar fi fost împânzită în 2-3 ani de autostrăzi. La vremea aceea însă nu exista cerere pentru aşa ceva. Erau maşini puţine şi scumpe. Dacia 1300 costa 70.000 de lei şi era nevoie de programare cu ani în avans pentru a o achiziţiona.
Erau mulţumiţi oamenii care aveau satisfăcute nevoile de bază
Înainte de 1981 nevoile de bază ale românilor erau satisfăcute. Conform piramidei nevoilor umane a psihologului Abraham Maslow, dacă oamenii simpli au ce mânca, ce bea, cu ce se încălzi şi o iluzorie siguranţă a zilei de mâine, ei sunt fericiţi. Nu cer mai mult. Românii se obişnuiseră ca statul să le asigure nevoile de bază.
Foametea şi frigul din apartamente de după anul 1981
Anterior anului 1981 erau de toate prin magazine. Nu lipseau alimentele sau hainele facute în Romania. Cine vroia mai mult putea merge pe la celebrele shop-uri de pe litoral unde cumparai produse străine pe valută. Dacă voiai ceva mai puţin oficial mergeai la bişniţarii polonezi sau sârbi care vindeau bunătăţi pe marginea drumului. Se găseau bomboane cubaneze, tablete de glucoză, cavit, conserve chinezeşti de peşte, cafea sau săpun Fa. După 1981 totul s-a schimbat. În galantarele magazinelor nu mai găseai nimic. Oamenii ajunseseră să mănânce maţe de porc prăjite. În anul 1981 datoria externă a României se ridica la 11,4 miliarde de dolari. Motivul foametei a fost acela că Ceauşescu a ales să o plătească rapid către Fondul Monetar Internaţional. Era interzisă prin lege procurarea de produse alimentare de bază în cantităţi mai mari decât îi erau necesare familiei respective pentru o lună. A fost introdusă raţionalizarea produselor alimentare, măsură care s-a menţinut până la căderea regimului Ceauşescu. Exista sloganul “Puneţi-va o haină în plus” cauzat de scumpirea cu 30% a curentului electric şi cu 150% a gazelor naturale. Românii noaptea îngheţau în aprtamente iar ziua stăteau la cozi interminabile pentru alimente. Până în 1989, România a reuşit să achite toată datoria de 14 miliarde de dolari fiind singura ţară din lume fără datorii externe. Preţul a fost însă o Românie înfometată şi de alimente şi de sânge.
Ce spun susţinătorii capitalismului
În zilele noastre nevoile oamenilor nu mai se limitează la cele bazale. Azi mulţi simt nevoia să evolueze, să-şi exprime convingerile, să nu le fie drepturile încălcate. Nu mai sunt sclavi ai regimurilor politice ci ai multinaţionalelor. Un loc de muncă mulţumitor se găseşte cu greutate şi se păstrează cu compromisuri. Tinerii muncesc toată viaţa pentru a plăti băncilor un credit imobiliar. Beneficiul major este că sunt liberi să aleagă şi alte alternative, să pornească propriile afaceri, să schimbe ţara de origine sau să îşi exprime nemulţumirile fără teama de a fi aruncaţi în închisori de poliţia politică. Din punct de vedere psihologic, în comunism le era mai bine celor care preferau o viată în care primau nevoile de bază iar acum este raiul celor care simt nevoia să îşi afirme calităţile psihicului superior. După revoluţie, capitaliştii au profitat la maximum de faptul că majoritatea românilor nu a ştiut ce să facă cu libertatea pentru care s-a vărsat sânge. Aşa au apărut marile ţepe bancare date celor mulţi şi necunoscători. Dacia Felix, Banca Religiilor, Banca Albina, Bancorex , Bankoop sau scandalul FNI au transformat românul cu nevoi de bază din sclavul comuniştilor în fraierul capitaliștilor. De aceea nu are încă un răspuns general acceptat întrebarea „Era mai bine atunci, sau e mai bine acum?“
