Obiectele copiilor afectați de război, expuse la Muzeul Țăranului Român. „Prin acest binoclu am văzut și lucruri frumoase”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Muzeul Țăranului Român din București găzduiește expoziția temporară a Muzeului Copilăriei în Vreme de Război, unde sunt reunite obiectele și mărturiile celor care au crescut în locuri afectate de conflicte, din Siria și Afganistan până în Bosnia și Palestina. În prezent, accentul e pus pe experiențele copiilor din Ucraina, inclusiv ale celor care au ajuns în România.
Cuprins:
- Expoziția poate fi vizitată de miercuri până duminică, de la 10.00 la 18.00, până pe 12 iunie.
Goran s-a născut în 1982, în Bosnia și Herțegovina, pe atunci fosta Iugoslavie. Așadar, când au izbucnit conflictele care au dus la destrămarea statului, Goran avea 10 ani. Vreme de cinci ani a văzut clădiri în flăcări, a auzit șuieratul gloanțelor și bombelor și a cunoscut vestitele Căști Albastre. Copilăria lui a continuat chiar și în acest fundal tulbure. Pe 22 ianuarie 1994, într-o zi de sâmbătă, a ieșit să se dea cu săniuța alături de câțiva prieteni.
La un moment dat, în apropierea lor au explodat două grenade.
„Sticla spartă m-a lovit în față. Am alergat sus pe scări, încercând să ajung la etajul 12 să le spun cât mai iute părinților mei că sunt bine. Când am ajuns la etajul șase m-a cuprins amețeala și greața. Îmi curgea ceva pe față și, presupunând că e sudoare, am început să mă șterg. Când m-am uitat la mâinile mele am văzut sânge. Clipa aceea m-a marcat. Acum, ori de câte ori văd sânge începe să-mi fie greață și să amețesc - ca și cum nu mai pot respira. M-am pipăit și, în partea dreaptă a capului, am simțit în scalp o gaură mare cât două degete. Am intrat în panică, dar chiar în clipa aceea m-a găsit tata. Abia a doua zi am aflat că șase dintre prietenii cu care mă jucam au fost uciși și alți cinci au fost răniți”.
Ce nu se vede printr-un glob de sticlă
Trauma refugiului și pierderile suferite în războiul sirian sunt încapsulate, pentru Baker, într-o bilă de sticlă prin care se zărește silueta îndrăgitului personaj din desene animate Stitch, un monstruleț curajos, care adesea dă de bucluc.
În satele din Siria, viața se scurgea simplu, înainte de războiul civil care a izbucnit în 2011. Oamenii își făceau singuri pâinea, copiii se distrau înotând în râul Eufrat. Pe atunci, Baker avea 4 ani și nicio grijă.
Tatăl lui lucra șofer pe taxi. Povestește că atunci când „a început războiul, șoferii de taxi mergeau în convoaie, din motive de securitate. Într-una din călătorii, convoiul a fost bombardat. Majoritatea oamenilor spuneau că nimeni nu a supraviețuit atacului”.
După moartea tatălui, familia a hotărât să fugă din țară. Baker a rămas mai ales în grija fratelui mai mare, Adnan. „Când am plecat din Siria, el mi-a împachetat câteva jucării și haine. Tot el mi-a împachetat și această minge de sticlă. A învelit-o în hainele lui pentru a o proteja să nu se spargă în timpul călătoriei. După ce am ajuns în Liban, mi-a dat-o”.
„Pentru mine e o minge foarte specială pentru că mi-a încredințat-o el și îl iubesc așa de mult! Simt că el e tatăl meu…”
Baker și familia lui se străduiesc să-și construiască un trai decent în Liban, dar viața e prea scumpă pentru refugiații care o iau de la zero aici. „M-am lăsat de școală și am început să muncesc și eu ca să-l ajut pe Adnan cu cheltuielile. Totuși, m-am întors la școală pentru că mama și fratele meu doresc să am un viitor mai bun. Îmi place să merg la școală, pentru că aici pot să mă joc cu prietenii mei, dar viața nu mai e cum era. Nu mai am timp să înot. Acum nu mai sunt fericit”.
Terapie prin artă, în Fâșia Gaza
Aisha s-a născut în Fâșia Gaza, așa că de mică a văzut războiul de gherilă și izbucnirile sângeroase dintre insurgenții palestinieni și forțele armate ale Israelului.
În 2014, când ea avea 8 ani, Israelul a lansat operațiunea Protective Edge, după ce mai multe localități israeliene fuseseră bombardate cu rachete și obuze. În cinci zile, au fost raportate peste 1.300 de atacuri israeliene împotriva populației din Gaza, în timp ce peste 800 de rachete au fost lansate de Hamas împotriva Israelului. Această izbucnire violentă a generat proteste masive la nivel internațional, care la Paris au degenerat în violențe de stradă.
Pentru Aisha nu conta însă politica la nivel mare. Știa doar că nu mai poate locui în casa ei, că era necesar să se mute o vreme la niște rude și se temea. „Pentru a-mi distrage atenția de la ce se petrecea afară, mama îmi dădea creioane colorate și mă îndemna să desenez. La început nu desenam decât scene de război și lucrurile teribile cărora le eram martori. Dar pe măsură ce timpul trecea am început să desenez lucruri minunate, cum ar fi flori și copii care se jucau în parc. Desenul m-a ajutat să uit de frică”.
Atunci, în 2014, când își imagina oameni morți, atacuri aeriene și case în flăcări, Aisha și-a început o călătorie artistică pe care și-a dezvoltat-o constant. „Sper să desenez din ce în ce mai bine și să devin cândva pictor”.
Un muzeu care dă voce copiilor
Acestea sunt doar trei dintre zecile de mărturii ale copiilor care au trăit în perioade de război, reunite de Muzeul Copilăriei în Vreme de Război (War Childhood Museum).
Găzduită, în premieră în România, de Muzeul Național al Țăranului Român, expoziția itinerantă este deschisă pentru vizitatori până pe 12 iunie 2023.
Doar o parte dintre exponatele muzeului pot fi descoperite la București, însă sunt incluse poveștile emoționante ale copiilor ce au trecut prin războaiele contemporane din Ucraina, Siria, Afganistan, Bosnia, Yemen, Irak, Palestina și Eritrea.
Ideea muzeului s-a născut în 2017, la Sarajevo, capitala Bosniei și Herțegovinei. Înaintea expoziției a fost însă cartea. În 2010, tânărul Jasminko Halilović le-a lansat oamenilor o provocare: să-i trimită scurte răspunsuri la întrebarea: „Cum a fost pentru tine copilăria în vremea războiului?”. Reacțiile au fost culese și strânse în cartea „War Childhood”, lansată în 2013.
În cei doi ani și jumătate când a documentat volumul, Jasminko a descoperit că „să crești în mijlocul unui război este o experiență complexă, universală și insuficient cercetată”.
„Misiunea noastră este să spunem aceste povești și să dăm o voce copiilor și tinerilor afectați de războaie”, a spus fondatorul muzeului în fața publicului din România. În colecția muzeului se găsesc obiecte începând cu Al Doilea Război Mondial și până la conflictul actual din Ucraina.
Colecția muzeului este formată din peste 4.000 de obiecte personale și sute de ore de mărturii de istorie orală și mărturii video.
„Scopul nostru era să-i ajutăm pe oameni să depășească anumite prejudecăți”
De altfel, în prezent, focusul este pus pe copiii ucraineni refugiați în Europa. La expoziția de la Muzeul Țăranului se găsesc mai multe obiecte ale tinerilor care au fugit din calea războiului și s-au stabilit în România.
Svitlana Osipchuk a coordonat arhivarea documentelor și mărturiilor de la refugiații ucraineni începând cu 2014. Înainte de invazia pe scară largă a Rusiei, din februarie 2022, intenția era de a deschide o filială a muzeului și la Kiev - unde existau deja un birou și o arhivă, dar nu și o expoziție permanentă.
Prima expoziție organizată în Ucraina a fost în 2021, iar anul trecut avea în plan să ducă expoziția în orașele în care se găseau cele mai mari comunități de oameni strămutați intern. A reușit să organizeze un singur eveniment, în Herson, care s-a încheiat la începutul lunii februarie 2022, cu câteva săptămâni înainte de invazie.
„Scopul nostru era să-i ajutăm pe oameni să înțeleagă cum trăiesc copiii refugiați intern și să depășească anumite prejudecăți”, explică Svitlana pentru Libertatea.
Istoriile a 12 copii refugiați în România, în colecția muzeului
Acum, mărturiile pe care le adună nu mai sunt doar ale copiilor din Crimeea și estul Ucrainei, ci din toată țara. În ultimul an, echipa ucraineană a muzeului a lucrat din șase state diferite, având în vedere că ei înșiși au devenit refugiați.
Pentru Svitlana, „toate poveștile auzite au fost impresionante”, însă una în particular a emoționat-o profund. „Este povestea unei fete de 17 ani din Mariupol, care a fost nevoită să treacă prin 72 de puncte de control rusești pentru a ajunge în teritoriul controlat de guvernul ucrainean. A vrut foarte mult să părăsească orașul în timpul ocupației și a călătorit singură. Sigur, au ajutat-o mulți oameni, însă cred că e foarte curajoasă. A trecut singură granița cu România și a rămas aici, unde sper că și-a găsit pacea”, povestește Svitlana.
Din România, au fost obținute mărturiile a 12 copii, iar în expoziție au fost selectate trei dintre ele. „Nu am vrut să expunem doar poveștile acelora care au devenit refugiați, ci și ale celor care au rămas în țară, au fost strămutați temporar și s-au întors în orașele lor natale”, explică ucraineanca.
Ce le amintește copiilor de război
O brichetă alb-galbenă, fără gaz, epuizată de țigările fumate compulsiv, din teamă și neputință, de Irina, 17 ani.
O mașină de cusut, mică, în culori pastel, a fost mult timp singurul obiect de preț al Olgăi, 17 ani. „Plănuiam să o folosesc pentru a scăpa de orfelinat și a deveni independentă”. Olga a fugit din Odesa, prin România, spre Europa. În drumul ei, a fost nevoită să-și ușureze bagajul, așa că a renunțat la mașina de cusut.
Un tigru mic și roz este jucăria care-i amintește Varvarei, 17 ani, de pisica ei, Cupcake. A fost primul ei animal de companie, un British Shorthair. L-a pierdut pe drumul refugiului, a scăpat din cușcă și-a fugit.
Sunt multe alte obiecte ale copiilor ucraineni care spun poveștile războiului de la graniță. Sunt povești cu final tragic - precum albumul de Anul Nou care-i va aminti Varvarei întotdeauna de prietenii de familie care au murit încercând să fugă din Chernihiv -, dar și povești ușor mai optimiste, în acest context - cum ar fi jucăria de pluș care i-a salvat viața lui Dmytro.
Binoclul și cartea lui Dima
Unul dintre copiii ucraineni care și-au donat un obiect în colecția muzeului este Dima. Are 14 ani și locuiește în București de un an. A venit aici cu mama lui, iar fratele și tatăl au rămas la Kiev. Ține legătura cu ei constant, pentru că nu sunt pe front.
Dima e un băiat zâmbitor, dar ușor timid. Știe limba engleză destul de bine, dar încă nu stăpânește prea bine alfabetul latin. Dima face școala online, la Kiev, dar merge la școală și în București, seara.
„Primele două săptămâni când am ajuns aici au fost destul de grele, pentru că nu aveam niciun prieten. Acum nu mai este așa, acum am și prieteni ucraineni, și prieteni români”, povestește adolescentul pentru Libertatea.
A plecat de acasă cu o carte de nuvele, pe care a donat-o muzeului. A citit-o pe tot drumul spre România - nu avea ce altceva să facă. Cartea lui Dima nu e prezentă în expoziția de la București, ci va fi inclusă în viitoarele evenimente ce vor avea loc în Europa anul acesta.
Cartea nu e singurul lucru care-i amintește de momentul în care a trebuit să-și părăsească locuința și o parte din familie. „Am mai luat cu mine un binoclu mic. A fost un cadou de la mama mea, pe care mi l-a dăruit demult. Dar când a izbucnit războiul, am zis că e bine să-l țin cu mine, să văd dacă e vreo primejdie în jur”, povestește Dima. „Am multe amintiri legate de acest binoclu, pentru că am văzut prin el și lucruri frumoase”.
![A aruncat toate hainele la 60 de ani! Salma Hayek s-a scăldat goală pușcă în ocean: «60 și recunoscătoare» [15 FOTO]](https://images.libertatea.ro/1/rkek9ljaHR0cHM6Ly9hcGktd2lkZ2V0cy5yaW5naWVyLnJvL3N0b3JhZ2UvdXBsb2Fkcy9hcnRpY2xlL055dEY3MU9FaHlrVFpONU54dkdhdVZ1Z3dkZlJKcU5XNjNQQkdhM2kuanBnkZMFzQHgzQEw3gABoTEE)
