Omagiile continuă pentru Papa Francisc. Zeci de mii de oameni au trecut duminică prin fața mormântului său

Comentează
Pelerini veniți la mormântul Papei Francisc, în Bazilica Santa Maria Maggiore, pentru un ultim omagiu Foto: Hepta

Zeci de mii de oameni au trecut duminică prin faţa mormântului Papei Francisc, la Bazilica Santa Maria Maggiore (Sfânta Maria cea Mare), unde a ales să fie înmormântat, relatează Reuters.

Niciun papă nu a mai fost înmormântat în afara Vaticanului de mai bine de un secol, însă Francisc a optat pentru Bazilica Santa Maria Maggiore, situată în cel mai multicultural cartier al Romei, capitala Italiei.

Un mormânt simplu

Sicriul său a fost dus acolo sâmbătă, după slujba de înmormântare din Piaţa Sfântul Petru, iar aproximativ 150.000 de persoane s-au aflat pe traseul prin inima oraşului pentru a-şi lua rămas- bun de la Suveranul Pontif.

Sicriul Papei Francisc a fost aşezat într-un mormânt simplu din marmură într-un culoar lateral al bazilicii. Doar numele său în latină, „Franciscus”, este inscripționat deasupra, în timp ce o reproducere a crucii simple pe care obişnuia să o poarte la gât atârnă peste nișă.

„Simt că este exact în stilul Papei. El a fost simplu şi la fel este şi locul său acum”, spune pentru Reuters pelerina poloneză Maria Brzezinska, după ce i-a adus un ultim omagiu.

30.000 de oameni au trecut până la prânz pe la mormântul Papei Francisc

Vizitatorii au început să stea la coadă cu mult înainte de deschiderea bazilicii, la ora locală 7:00 (8:00 ora României), iar lăcașul sfânt s-a umplut rapid de credincioşi după deschiderea uşilor. Autorităţile au îndemnat oamenii să plece imediat ce au văzut mormântul pentru a permite și altora să-și aducă omagiile. Şase ore mai târziu, 30.000 de persoane vizitaseră deja mormântul din Santa Maria Maggiore.

Pilgrims flock to pay their respects at Pope Francis Tomb which is now open in Santa Maria Maggiore Basilica. Credit: Vatican Media #Popefrancis #Pope #Catholic #Rome pic.twitter.com/eqnWBtTUVA— Sancta Familia Media (@SanctaFamiliaTV) April 27, 2025 

Turiştii care au părăsit bazilica la ora prânzului au declarat că au stat la coadă mai mult de două ore şi au petrecut doar câteva minute înăuntru. După-amiază, sute de cardinali s-au adunat în bazilică pentru rugăciuni.

Bazilica Santa Maria Maggiore a fost fondată în 432 şi este singura din Roma care păstrează structura creştină timpurie, deşi au existat multe adăugiri ulterioare.

Papa Francisc, atașat de biserica în care a ales să fie înmormântat

Papa Francisc, care a murit pe 21 aprilie, la vârsta de 88 de ani, era foarte ataşat de acest loc datorită devotamentului său faţă de Maria, Maica Domnului. El se ruga acolo înainte şi după fiecare călătorie în străinătate.

O icoană bizantină venerată a Mariei este adăpostită în capela paulină de lângă mormântul Papei Francisc. O vază cu trandafiri aurii, donată de Francisc în 2023, se află printre sfeşnicele de sub icoană. Papa Francisc a vizitat ultima dată capela pe 12 aprilie, purtând un buchet de trandafiri albi.

Imágenes de la sencilla tumba de #PapaFrancisco en Santa María Maggiore. pic.twitter.com/Z4fVn4yA2x— Clara Fontan (@FontanClara) April 27, 2025 

Un singur trandafir alb a fost depus pe mormântul său. „Atât de multă intensitate. A fost o persoană apropiată de toată lumea, aşa că îl respectăm pentru ceea ce a făcut, fiecare în felul său. Vă mulţumim”, a declarat Carmelo Lamurra, un localnic din Roma.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!