Omagiul unui iranian ajuns acum 5 ani la București: „Când plec acasă, în Iran, după zece zile mi se face dor de România. Soția mea e și mai încântată de viața de aici”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Saeid Heidarirad, 31 de ani, unul dintre cei mai buni handbaliști din România, a mărturisit într-un interviu pentru Libertatea că vrea să se stabilească la București, cu toate că este îndrăgostit de Brașov, el și soția apreciind primăvara și viața „mai bună” de aici. Dinamovistul a refuzat multe oferte de a pleca, inclusiv din Occident.
Saeid Heidarirad, 31 de ani, multiplu campion în handbalul masculin din România, alături de Dinamo București, o formație importantă și pe plan continental, a povestit într-un interviu acordat Libertatea de ce are de gând să se stabilească în Capitală.
Iranianul a intrat în al 5-lea an petrecut printre români și este plăcut impresionat de viața de aici. Saeid vrea să calce pe urmele bunului său prieten și coleg Alireza Mousavi, care a povestit și el într-un interviu Libertatea că a aplicat pentru cetățenie. Heidarirad vede multe lucruri pozitive în traiul de zi cu zi în țara de adopție, chiar „transformă” impedimentele evidente, traficul, în detalii pozitive, „mai vezi una, alta, din frumusețile naturale”.
Libertatea: Saeid, cum te simți după atâția ani în România?
Saeid Heidarirad: Frate, este minunat! E a doua mea casă. Și asta datorită oamenilor, clubului. În primul rând, joc cu mare plăcere aici. Practic, în România îmi duc viața, stau 11 luni pe an aici și o lună plecat, inclusiv în locurile natale. Iar când mă duc acolo, după zece zile, mi se face dor de România!
- Și ce planuri ai?
- Aștept să fac 5 ani, complet, în România, apoi voi depune documentația necesară ca să obțin cetățenia. La vară fac 5 ani, apoi sper că voi fi sprijinit în demersul meu. Sunt pregătit să locuiesc pe viață aici.
- Cum apreciezi viața de la București?
- Este simplă și bună. Românii au inima bună. Mie îmi place mult să locuiesc aici, să-mi duc viața aici. Oamenii sunt simpli și buni. Oamenii sunt calzi, prietenoși, asta se observă și la cei de pe stradă.
„Viața e bună aici”
- Așa a fost de la început?
- M-am adaptat mai greu, habar n-aveam de România, nici de bine, nici de rău, chiar mi-a luat ceva timp să mă pun în ordine. Dar apoi a fost ca un magnet care m-a făcut să continuu aici. Mie îmi place mult în România, e altceva față de ceea ce am văzut în alte locuri. Iar Dinamo este casa mea, sunt fiul acestui club. Viața e bună aici, e foarte bine.
- Soția cum s-a adaptat?
- Și ea este foarte încântată. Și ea este iraniană. De fapt, ei îi place mai mult decât mie! De ce? Întrebați-o pe ea. Nu știu să vă explic exact, dar are un feeling bun.
- Nu ai avut posibilitatea să pleci din România?
- Ba da. Cum să nu?! Dar de ce aș face-o?! Dacă mă simt bine. Am avut diverse oferte, inclusiv din Occident, însă le-am refuzat rând pe rând. Chiar și vara trecută. Unele propuneri au fost tentante, dar am pus totul în balanță și am zis „Nu, continuu la Dinamo, rămân în România”.
- Culmea este că sunt mulți sportivi, români, chiar și oameni cu diverse meserii, care nu știu cum să plece mai repede.
- Nu știu ce vor alții, oamenii au opinii diferite. Și eu gândesc altfel decât alții. V-am zis, mie îmi place aici.
Brașovul i-aduce aminte de Aleshtar
- Ce locuri ți-au plăcut în România?
- Cu toate că am intrat în al 5-lea an aici, nu am avut timp să vizitez multe orașe. Bine, am văzut foarte multe, plecat în deplasări cu echipa, dar nu le-am văzut pe îndelete. Totuși, orașul meu preferat, am înțeles că și al multor români, este Brașovul.
- De ce?
- E frumos, „fain” cum mai spuneți voi. Mi-aduce aminte de orașul copilăriei mele. Eu sunt din Aleshtar, în Lorestan, și-acolo avem munți și zăpadă. Am vorbit zilele trecute acasă, cu ai mei, era stratul de zăpadă de 50 de centimetri. La noi e un oraș mai mic, dar e drăguț.
- Ce-ți lipsește din locurile natale?
- Părinții. Nu pot să-i aduc aici. Sunt obișnuiți să lucreze acolo, chiar dacă le e foarte greu. În vară, vreau să forțez sosirea lor la București, să mai lase munca.
- Localizarea României pe harta Europei ți-a permis să cunoști mai bine și continentul?
- Da, clar. Îmi place să mai dau o fugă la Istanbul, s-a întâmplat de curând. Cum am câteva zile libere, mă duc într-un loc sau altul. Am văzut lumea și cu Dinamo, și cu soția. Dar locul preferat rămâne Brașov. Acum, avem planuri să vedem Barcelona câteva zile.
„Ciorba de văcuță, frate”
- Ce detaliu nu-ți place în România?
- Nu sunt lucruri care... Aaa, traficul... Dar să mergi până la Brașov nu e chiar atât de grav dacă stai mult pe drum, vezi tot felul de locuri frumoase.
- Cum te împaci cu mâncarea?
- Ciorba de văcuță, frate! Pfaaa, aș mânca la fiecare masă, în fiecare zi. Și când avem meci la Baia Mare, undeva pe la mijlocul drumului, este un restaurant într-un sat unde se mănâncă cea mai bună ciorbă. Nu ratăm niciodată o vizită acolo. Totul, natural, ca la țară.
- Dacă ar fi să alegi un cuvânt în limba română care să-ți placă?
- „Fratele meu”...
- Ce-ți place cel mai mult în România?
- Când vine primăvară și înflorește totul în jur. Merg în parc aproape zilnic. Aștept primăvara mai ceva decât copiii Crăciunul! Totul e verde, frate, frumos. Ies la o cafea, mă uit în jur, mă bucur de lucruri simple.
