Opiniile reginei Elisabeta a II-a despre Brexit, dezvăluite în cartea care explorează relația Palatului Buckingham cu guvernul britanic
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Cartea „Power and the Palace”, semnată de fostul corespondent regal al The Times, Valentine Low, dezvăluie relația discretă dintre monarhie și guvern. Bazată pe mărturii ale consilierilor regali, politicienilor și funcționarilor, lucrarea scoate la iveală latura privată a reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, care a murit în septembrie 2022, la vârsta de 96 de ani, la Castelul Balmoral din Scoția, relatează The Times.
Cuprins:
Opiniile ascunse ale reginei despre Brexit și politică
Deși regina Elisabeta a II-a era cunoscută pentru neutralitatea sa publică, foști politicieni și apropiați dezvăluie că în privat se exprima liber. George Osborne, fost politician britanic, ministru de Finanțe și apoi jurnalist, a povestit că era surprins de cât de sinceră era, inclusiv despre membri ai propriei familii.
În timpul referendumului pentru Brexit, presa britanică a speculat asupra poziției reginei Elisabeta a II-a. În 2016, The Sun a titrat pe prima pagină „Queen Backs Brexit”, susținând că suverana a criticat UE la o discuție din 2011 cu Nick Clegg, lider al Partidului Liberal Democrat între 2007 și 2015 și viceprim-ministru în guvernul condus de David Cameron. Însă Clegg a negat, iar Buckingham Palace a depus o plângere la IPSO, dar fără o dezmințire fermă, tocmai pentru a nu lăsa impresia că regina ar fi de partea taberei pro-UE. Situația a alimentat suspiciuni privind preferințele monarhului, în condițiile în care, oficial, regina nu poate vota și nu exprimă poziții politice.
Mărturii ulterioare arată însă că Elisabeta a II-a înclina spre menținerea Marii Britanii în Uniunea Europeană. În primăvara lui 2016, cu câteva luni înainte de referendum, ea i-ar fi spus unui ministru că „nu ar trebui să ieșim din UE” și că „e mai bine să rămâi cu diavolul pe care îl cunoști”. Deși critica birocrația de la Bruxelles, regina vedea UE ca parte a arhitecturii postbelice de cooperare.
Chiar fostul premier David Cameron a recunoscut că regina dădea impresia că aprecia necesitatea colaborării europene, deși considera instituțiile europene neplăcute: „Era atât de atentă să nu îşi exprime o opinie politică, dar aveai mereu senzaţia că, asemenea majorităţii supuşilor ei, considera că cooperarea europeană este necesară şi importantă, însă instituţiile UE pot fi uneori enervante”.
În concluzie, dacă ar fi putut vota, regina ar fi susținut rămânerea în UE.
Puterea simbolică în relațiile internaționale
Regina Elisabeta a II-a avea o influență puternică asupra liderilor lumii. În 2018, la vizita prințului moștenitor saudit Mohammed bin Salman în Marea Britanie, guvernul britanic i-a organizat întâlniri oficiale, dar acesta s-a arătat dezamăgit că nu era prevăzută și o întrevedere cu regina. De aceea, s-a aranjat rapid un prânz la Palatul Buckingham, care a devenit momentul de vârf al vizitei.
Prințul a fost vizibil emoționat, aproape tremurând în fața reginei, și a preferat să vorbească doar în arabă, deși cunoaște engleza, pentru a evita să facă greșeli, scrie The Times. Impactul întâlnirii a fost atât de puternic pentru el, încât a apelat la un traducător, ceea ce arată presiunea resimțită în prezența suveranei britanice.
Boris Johnson și riscul infectării reginei cu Covid: „Dacă moare, ce o să faci?”
În martie 2020, la doar două zile după ce Boris Johnson ceruse britanicilor să evite contactele sociale neesențiale, premierul intenționa să meargă la audiența sa săptămânală cu regina, deși avea o tuse puternică și dădea semne evidente de Covid. Martin Reynolds, secretarul său privat, și alți oficiali s-au temut că ar putea transmite virusul monarhului și l-au chemat pe Dominic Cummings pentru a-l opri. Cummings a povestit că i-a spus direct lui Johnson: „Dacă îi dai coronavirus și ea moare, ce faci? Nu poți să riști asta, e o nebunie”. Altă sursă relatează chiar o formulare mai brutală: „O vei omorî pe regină. Ești nebun?”.
Problema era complicată și de faptul că și regina dorea să mențină întâlnirea față în față. Edward Young, secretarul ei privat, a relatat în Camera Lorzilor că amândoi considerau că e „datoria” lor să se vadă, iar Elisabeta a II-a avea o atitudine de tip „spirit de Blitz”, spunându-și că „trebuie să mor cândva”. În final, Reynolds i-a spus premierului că Palatul a decis să anuleze, iar Young i-a transmis reginei că Downing Street se răzgândise. Audiența a avut loc prin telefon, iar spre final, Johnson tușea insistent. La scurt timp, acesta a confirmat public că este pozitiv la Covid.
Relația dintre cei doi a continuat și în pandemie. În perioada celui de-al doilea lockdown, când Johnson nu mai putea ieși la alergat din motive de securitate, regina i-a permis să facă mișcare în grădinile Palatului Buckingham. Însă un episod i-a rămas în memorie: în timpul unei plimbări cu partenera sa, câinele lor Jack Russell a ucis un boboc de gâscă de lângă iazul palatului. Johnson a ales să nu spună nimic, dar regina a aflat și, la următoarea întâlnire, i-a spus cu ironie: „Am înțeles că Jack Russell-ii nu se împacă prea bine cu bobocii de gâscă”.
Relația directă dintre regină și premieri
De-a lungul timpului, regina a păstrat o relație constantă cu prim-miniștrii Marii Britanii, înțelegând detalii complexe, inclusiv despre finanțe sau politică europeană. Osborne spune că ea era „peste tot pe detalii”, iar David Cameron recunoaște că, deși nu se exprima politic, avea o înclinație spre ideea de cooperare europeană. În același timp, relatarea episodului cu Boris Johnson arată cât de serios erau tratate audiențele săptămânale, considerate de ambele părți obligatorii.
Mărturiile prezentate în cartea lui Valentine Low conturează imaginea unei regine care, deși nu își exprima public opiniile, avea convingeri clare și știa să negocieze. Elisabeta a II-a este descrisă în carte ca o figură discretă, dar care avea o influență reală. Faptul că și-a ascuns părerile politice, chiar și atunci când presa a speculat, arată disciplina și controlul care i-au definit întreaga domnie de 70 de ani, începând cu 1952.
