09 Ian. 2018 13:06

Oprah ar putea să candideze la președinția SUA. Admiratorii vedetei i-au cerut acest lucru după discursul de la Globurile de Aur

Distribuie

Oprah Winfrey ar putea să candideze la președinția SUA. Această posibilitate este luată în calcul de vedetă, după ce admiratorii săi i-au cerut acest lucru, în urma discursului pe care l-a susținut la Globurile de Aur, relatează Reuters.

Un val de postări cu hashtagurile #Oprahforpresident şi #Oprah2020 au urmat pe Twitter, la scurt timp după discursul înflăcărat pe care Oprah Winfrey l-a susținut la Globurile de Aur, ceremonie care s-a desfășurat sub umbra scandalului hărțuirilor sexuale.

În discursul său, Oprah a elogiat femeile care şi-au făcut cunoscute poveştile de hărţuire sexuală şi abuz şi a declarat că se văd „zorii unei noi zile” pentru fete şi femei.

„Iar când noua zi va începe în sfârşit se va datora unei mulţimi de femei minunate, multe aflate aici în seara aceasta, şi câtorva bărbaţi excepţionali, care au luptat aprig pentru a deveni liderii care ne conduc către vremurile în care nimeni nu va mai trebui să spună ‘me too’ din nou”, a spus Oprah Winfrey, referindu-se la campania #MeToo destinată conştientizării problemei hărţuirii sexuale.

Vedeta în vârstă de 63 de ani a fost ovaționată de întreaga sală, iar mesaje de susținere au apărut și rețelele de socializare.

„Discursul acela a fost foarte tare #timesup #oprahforpresident”, a scris Cassy Arsenault, realizatoare a postului de televiziune NBC. Nu a fost singurul îndemn adresat lui Oprah pentru a candida la alegerile din noiembrie 2020.

Prezentatoarea de televiziune, câştigătoare a premiului Emmy, Charles Adler, a scris: „Trei preşedinţi începând cu anii ’80 şi-au câştigat cu uşurinţă eticheta de bun comunicatori: Reagan, Clinton şi Obama. #OprahWinfrey ar putea fi următoarea.”

În ultimii ani, Winfrey şi-a folosit notorietatea pentru a sprijini candidaţi la prezidenţiale din partea Partidului Democrat. Ea l-a susținut pe Barack Obama, atunci când lupta pentru a deveni primul preşedinte de culoare al Statelor Unite, în 2008, și pe Hillary Clinton în campania împotriva lui Trump din 2016.

În trecut, Winfrey a declarat că nu este interesată să candideze la preşedinţie, spunând când a fost întrebată despre alegerile prezidenţiale din 2020 într-un interviu pentru CBS din octombrie că „nu voi candida la nicio funcţie”. Acum, însă, vedeta ar putea să se gândească mai mult la această posibilitate.  Partenerul de viață al vedetei, Stedman Graham, a afirmat că „oamenii sunt cei care decid… ar face asta cu siguranță”.

Oprah Winfrey, care a avut o copilărie săracă, a fost gazda emisiunii care i-a purtat numele – The Oprah Winfrey Show – timp de 25 de ani, înainte să renunțe, în 2011. Cu toate acestea, influența ei a rămas extrem de puternică.

Ea a jucat și a produs lungmetrajul „Selma”, care a avut ca temă drepturile civile. În 2017, ea a produs „The Immortal Life of Henrieeta Lacks”. Potrivit Forbes, Oprah Winfrey are o avere de trei miliarde de dolari.


Citește și: VIDEO/50 de ani de căsnicie în patru minute. Un pensionar-internaut din Pașcani a făcut un film despre viața soției lui


Loading...
Comentarii