Un barbat de 38 de ani, din Navodari, s-a predat politistilor dupa ce si-a ucis sotia, azi-noapte, din gelozie, transmite Rompres. Dumitru Manta, electrician de meserie, si-a omorat consoarta cu treizeci de lovituri de cutit. Crima s-a petrecut in timp ce fetitele cuplului, de sase si, respectiv, 13 ani, dormeau. ‘Dupa ce fetele au adormit in sufragerie, si-a chemat sotia in dormitor si, pe intuneric, cand ea era pe marginea patului, a injunghiat-o in abdomen si pe intreg corpul. A aprins apoi lumina si, vazand ca femeia inca mai misca, a injunghiat-o si la gat’, a declarat Mihai Tanaselea, seful Politiei Navodari. Victima avea 40 de ani si era casnica. Din spusele politistilor, aceasta avea probleme cu sotul ei, care era ‘de o gelozie iesita din comun’. Pe de cealalta parte, la politie nu era depusa nici o reclamatie din partea Janinei, consoarta criminalului, iar vecinii spun ca nu au auzit niciodata scandaluri in casa celor doi. Dupa ce si-a omorat sotia, Dumitru s-a predat oamenilor legii. Arma crimei, un cutit de bucatarie, a fost gasita in tomberonul de gunoi de langa blocul in care locuia familia Manta. Barbatul a fost retinut de politisti sub acuzatia infractiunii de omor.


 


Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.