OTITELE

Anatomic, aparatul auditiv e alcatuit din trei parti: urechea externa, care cuprinde conchia auriculara si canalul auditiv extern, urechea medie, alcatuita din timpan, bula timpanica si cele trei oscioare timpanice (ciocan, nicovala si scarita) si urechea interna, alcatuita din doua labirinturi (osos si membranos) localizate in portiunea pietroasa a osului temporal. Afectiunile aparatului auditiv se impart, la randul lor, in trei mari categorii, in functie de portiunea afectata.
Otita externa – inflamatie a conductului autidiv extern.
Otita externa poate fi intalnita in proportie de 15-20% in cazul populatiei canine si in proportie de 2-6% la feline.
Semnele generale asociate acestei boli includ: scuturaturi variabile gradate ale capului, prurit, durere, exudatie si miros neplacut.
Cauzele aparitiei:
Principalii factori implicati in dezvoltarea bolii pot fi: primari, predispozanti si de asociere. Factorii primari sunt cei capabili de a initia inflamarea urechii. Dintre cele mai cunoscute exemple putem aminti: atopia si corpurile straine. Factorii predispozanti la boala sunt cei care fac urechea susceptibila la inflamatie, dar ei insisi nu cauzeaza otita, cele mai cunoscute exemple fiind predispunerile anatomice si macerarea. Factorii de asociere sunt cei responsabili pentru continuarea inflamatiei, chiar si atunci cand nu sunt prezenti sau activi factorii primari. Suprainfectarile bacteriene si micotice sunt cele mai comune exemple in acest caz. O mai mare atentie trebuie acordata aprecierii si eliminarii factorilor de asociere, in special in diagnosticul si coordonarea tratamentului bolilor repetabile sau persistente ale canalelor urechii.
Bacteriile si ciupercile (micetti) se intalnesc in numar mic in cazul urechilor cu o igiena corespunzatoare. Bacteriile care prolifereaza in asociatie cu otitele externe sunt de obicei oportuniste, dar au o contributie importanta la schimbarile de patologie.
Prezenta unui numar mare de bacterii fara un raspuns inflamator sugereaza insa doar colonizarea. Importanta patologica a colonizarii este de obicei necunoscuta. Totusi numarul crescut de bacterii poate distruge componentele ceruminoase, pana la produsele potentiale de iritare, cum ar fi acizii grasi.
Din acest motiv, in toate cazurile de otita externa aprecierea diagnosticului se refera la nominalizarea concentratiei bacteriene. Cea mai comuna bacterie izolata asociata otitei externe este Staphylococus intermedius (30-70% din cazuri). Altele includ: Pseudamonas aeruginosa, Proteus spp, Streptococcus, Eschirichia coli, Corinebacterium spp. Otita acuta externa este de obicei asociata cu Staphylococus intermedius. Examinarea fizica. Cea mai productiva cale de urmat pentru un diagnostic potrivit si mai departe, pentru terapie, in cazul otitei externe incepe cu un istoric, o examinare fizica si o examinare otoscopica. Notatiile se vor referi la paraziti, gradul de inflamare a canalelor, marimea canalelor, continutul si natura exudatului, schimbarile actuale.
Examinarea citologica. In cazul unei prezente excesive de ceara sau de exudat inflamator in canale, ar trebui efectuata o examinare de laborator, care se va repeta periodic.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE