Mallorca, cea mai mare insulă spaniolă, atrage în fiecare an peste 3 milioane de turiști veniți din toate colțurile lumii, fascinați de plajele spectaculoase întregite de stânci cu forme incredibile, întinse în jurul unor golfuri cu cele mai cristaline ape ale Mediteranei.

Plaje vibrante și atracții istorice

(P) Palma de Mallorca – unul dintre cele mai dinamice orașe din Spania

SONY DSC

Palma de Mallorca este cel mai vizitat oraș al insulei, aglomerat pe toată perioada anului, devenind un adevărat furnicar de culturi și forfotă specific spaniolă, care te uimește îndată. Dacă centrul istoric al orașului este unul dintre cele mai bine păstrate din Spania, plajele orășelului sunt printre cele mai spectaculoase din Europa.

În fiecare an, Cala Mayor Beach și Calla Millor sunt premiate cu Steagul Albastru pentru curățenie și calitatea serviciilor, dotate cu beach baruri, paturi de soare și umbreluțe elegante. Golfurile cu ape ca de smarald sunt garnisite cu vegetație luxuriantă, pini parfumați și formațiuni stâncoase argintii, care compun un tablou de basm perfect pentru relaxare.

Descoperă locurile simbol ale orașului!

În zilele fierbinți de vară, Palma este numai bună de explorat. Plimbă-te pe străduțele pavate cu piatră brută, umbrite de edificiile de patrimoniu și de magnifica catedrală gotică La Seu. Nu rata magazinele de suveniruri și produse tradiționale spaniole…

Nu departe de catedrala finalizată de marele Antoni Gaudi, se întinde pe mai bine de 1500 de metri pătrați, Palatul March, un edificiu fastuos din anul 1935, realizat din porunca celui mai bogat locuitor al insulei la acea vreme.

Dacă îți plac drumețiile, urcă pe colina care domină orașul Palma de Mallorca, unde vei putea vizita Castelul Bellver, cu ziduri fortificate care se întind de-a lungul unei imense păduri de pini parfumați.

 

De Mădălina Isar

Oferte de vacanta Mallorca

Hotel Marbel 3* – tarife de la 539 euro/persoana, 7 nopti de cazare cu mic dejun, transport avion, transfer aeroport-hotel-aeroport, asistenta turistica.*Plecare din Cluj-Napoca. Detalii pe www.christiantour.ro, sau la telefon 021.270.00.99.

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.