(P) „Timpul nu poate fi dat înapoi, însă putem să ne determinăm viitorul”

Paul Soare, Bucureşti, 28 ani

Ne puteţi povesti puţin ce s-a întâmplat în ziua aceea?

Aveam 21 ani şi încercam să fac cât mai multe, eram student în anul III iar în restul timpului lucrăm pe diverse proiecte online şi offline. Ziua aceea era o zi superbă, iar eu mă îmbarcam într-o călătorie cu trenul după o noapte grea în care avansasem destul de mult cu proiectele pe care lucrăm. Tot ce înseamnă accidentul, câteva minute înainte şi zile după, nu îmi amintesc, aparent subconştientul meu a găsit o cale de a elimina amintirile neplăcute din conştient. Ce s-a întâmplat? Eu m-am trezit în momentul în care trenul pleca din staţia mea de destinaţie şi am încercat să cobor. Evident o decizie nefastă în urma căreia m-am ales cu diverse traumatisme inclusiv cu o amputaţie 2/3 coapsa stângă.

Cum aţi reuşit să treceţi psihic peste cele întâmplate?

Este o experienţă care se traduce destul de greu în cuvinte. Am devenit conştient la câteva zile după accident, fiind imobilizat la pat, putând mişca doar câteva degete la mâna stângă. În momentul acela am simţit că viaţa mea s-a terminat. Medici, prieteni, familie, asistente, alţi pacienţi, toţi îmi spuneau că o să fie bine şi am ajuns şi eu să simt asta. Am reuşit apoi să mişc degetele de la mâna dreaptă, să ridic mâna dreaptă de pe pat, degelete fracturate de la mâna stânga să fie reabilitate, am reuşit să stau în şezut, am reuşit să stau pe verticală asistat de un cadru/cârje etc. În urma acestor mici reuşite am ajuns să cred că se poate.

Ce fel de sprijin ai primit de la familie?

Le mulţumesc foarte mult tuturor celor care au fost lângă mine în acele momente, fără intensul support moral pe care l-am primit din partea familiei, prietenilor, colegilor, personal medical, m-aş fi descurcat mult mai greu.

Ce fel de schimbarea a însemnat faptul că ai primit o proteză şi ai reuşit să te acomodezi cu purtarea acesteia?

Proteza a reprezentat pentru mine elementul culminant al reabilitării după accident. La 3 luni după accident, după vindecarea bontului, în plină perioadă a creditelor cu buletinul, îmi făceam şi eu unul la o instituţie bancară obţinând astfel finanţare pentru proteza mea, pe care o doream cât mai rapid. Apoi am învăţat din nou să merg, să îmi menţin echilibrul pe verticală, şi cam la 5 luni după accident pot spune că eram din nou activ, precum înainte de accident.

Ce a însemnat pentru tine faptul că ai intrat în contact cu specialiştii Ortopedica?

În momentul în care am început să mă gândesc la realizarea unei oferte a început documentarea, vizite, comparaţii. Am considerat Ortopedica ca fiind cea mai bună alegere din punct de vedere al costului total al achiziţiei, raportului calitate/preţ şi muncii depuse de specialiştii Ortopedica, foarte buni profesionişti în domeniile lor de activitate.

Există activităţi la care a trebuit să renunţi?

Toate activităţile ce implică alergatul (proteză pe care o am este destul de bună, solidă şi capabilă pentru activităţi normale, însă nu alergat).

Ce planuri de viitor ai?

Mi-aş dori să alerg. Poate pe viitor voi reuşi să realizez o proteză cu care să pot alerga.

Ce sfat le-aţi da celorlalţi aflaţi în aceasi situaţie ca şi dumneavoastră?

Timpul nu poate fi dat înapoi, însă putem să ne determinăm viitorul!
 
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE