Euroairport Basel-Mulhouse-Freiburg, care deservește trei țări, are „Sosirile” pe teritoriul francez, iar „Plecările” sunt operate de autoritatea elvețiană. Granița dintre Franța și Elveția trece chiar prin mijlocul aerogării. Nu e singurul caz.

O sală de sport care aparține de cantonul Basel se află cu 6,5 metri în teritoriul francez, în orașul Saint Louis. Iar asta poate genera situații neplăcute.

Mâinile Serviciului Medical din Basel sunt „legate” când vine vorba de operațiuni în zona de frontieră. A simțit-o pe pielea ei o handbalistă helvetă, care s-a accidentat în sala aflată la doar 6,5 metri distanță de graniță, pe teritoriul francez!

Paramedicii elvețieni nu au putut trata o handbalistă accidentată din cauză că sala de sport era cu 6,5 metri pe teritoriul francez
Sala de sport Pfaffenholz, care aparține de Basel, e cu 6,5 metri întrată în teritoriul francez.

După doar zece minute, salvatorii elvețieni se aflau la fața locului. Numai că, din cauza legii, paramedicii nu aveau voie să-i dea sportivei nici măcar un analgezic. Jucătoarea a căzut prost, în timpul unui meci, și și-a rupt piciorul.

Deoarece paramedicii din Basel nu au putut face nimic, a trebuit chemat medicul de urgență din Basel. Abia aproximativ 20 de minute mai târziu, victima a putut fi în sfârșit tratată și dusă la Spitalul Universitar din Basel.

Potrivit lui Toprak Yerguz, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Justiție și Securitate din Basel (JSD), echipa medicală putea chiar să fie pasibilă de urmărire penală dacă acorda îngrijiri pe pământ străin.

În Franța, nicio măsură medicală delegată de un medic, adică administrarea de medicamente sau perfuzii, nu poate fi efectuată de paramedici.

Toprak Yerguz:

Potrivit lui Yerguz, medicii de urgență sunt puțini și sunt, de fapt, responsabili de cazurile grave. În cazul handbalistei, „paramedicii ar fi fost mai mult decât suficienți”.

„Totul este clar din partea franceză. Nu știm unde este problema”, a reacționat Marie-Astrid Muller, director general al administrației Saint Louis, pentru Prime News.

Departamentul de Justiție și Securitate din Basel a inițiat demersuri pentru a găsi o soluție la problemă. 

Iar Sarah Wyss, consilier al SP, Partidul Social Democrat, a afirmat: „Trebuie văzut ce opțiuni are guvernul federal pentru a face ceva în privința situației legale actuale”.

Vezi şi locuri de vizitat în Elveția!

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.